În Pol al Frigului, lăpușenii fac glume pe seama temperaturilor

0
1048

Țara Lăpușului e cunoscută inclusiv la nivel național pentru extremele de temperatură, minimele de aici făcându-și de mai multe ori loc în vârful topului național. Zilele trecute, Țara Lăpușului a cunoscut minime de -17 grade Celsius. Am fugit într-un suflet, să “le degustăm”.

Din Baia Mare am pornit pe minus 5 grade. Drumul național spre Târgu Lăpuș era perfect uscat, ca de altfel și alte drumuri județene din Țara Lăpușului, spre Băiuțul care odinioară era pol al zăpezii sau spre Coroieni-Vima.
Pe măsură ce ne apropiam de Țara Lăpușului, am coborât spre minus 8, iar pe dealul Pietriș erau deja minus 9. În orașul Târgu Lăpuș erau minus 10 și pe alocuri minus 11, la ora 9.
“Am avut zilele acestea o medie de minus 15, pe alocuri au fost minus 17. Dar noi suntem obișnuiți, nu e mare lucru”, spune Vasile Kraus, viceprimar al orașului Târgu Lăpuș, de la care primim și varianta oficială și completă a glumei auzite de la primarul de Groșii Țibleșului deunăzi. “De ce se bucură oltenii când vine primăvara?/ Că li se dezgheață țuica…”. Ceea ce nu e cazul la noi, oamenii stau cuminți în case, în Țara Lăpușului și, la o adică, au horincă adevărată, pentru circulație. Sanguină, nu rutieră.
Duminică, în Groșii Țibleșului, fuseseră minus 16,5 grade. Cât despre oraș, singurele ființe zgribulite erau rațele sălbatice de pe Lăpușul care începe să prindă gheață, dar încă nu e pod. Interesant, pod de gheață pe Lăpuș nu am văzut nici la Lăpușul Românesc, nici în alte părți ci, culmea, la întoarcerea spre casă, la pod la Cătălina! Grație acelui baraj, ne imaginăm.

Și în comuna Lăpuș, mărturisește șeful Postului de Poliție, au avut minus 13 – minus 14 grade zilele acestea. Și tot fără evenimente.
Revenim, traversăm orașul și mergem să vedem ce fac romii de la Ponorâta. Numai legile ce ne interzic să publicăm poze cu minori ne opresc să vă arătăm o fetiță, printre casele de chirpici, cu bluza cu mânecă scurtă. Alți copii zburdau în curtea școlii fără probleme. Era vâlvă în cartierul Ponorâta, grație a două mașini de Poliție venite cu treabă…
Mai departe, în Vima Mică, primarul Liviu Balint declară că au avut minus 13 grade Celsius, dar că pentru ei e nesemnificativ. Da, suntem obișnuiți, nu are nimeni probleme. Ce-i drept, asta ține cam până la minus 24-25. De acolo e mai greu, devine problematic…
La revenire, temperatura creștea pe măsură ce ieșeam din Țara Lăpușului. În Chioar erau deja minus 8, apoi minus 5 grade, iar în Baia Mare am ajuns la minus 2…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.