Noi imagini de la „Orfelinatul groazei” din Sighetu Marmației, scanate

1
383

Muzeul Abandonului a anunțat că a început scanarea unor noi ima­gini de la Căminul-spital din Sighetu Marmației, numit „orfelinatul groazei” pentru condițiile inumane oferite beneficiarilor acestui centru. Arhiva cu poze aparține Fundației Hope and Homes for Children Romania și conține imagini din ultimii ani de func­ționare a Căminului-Spital Sighetu Marmației. În curs de digitalizare este și arhiva Fundației Romanian Angel Appeal. Aici au fost descoperite imagini în care se observă condițiile precare în care copiii trăiau, de la grupuri sanitare dezafectate până la clădiri cu infiltrații, igrasie pe pereți și paturi mâncate de rugină.
„În aceste două zile au trecut prin mâinile noastre aproape 1000 de imagini, multe dintre ele fiind portrete ale copiilor instituționalizați. 100.000 de copii abandonați în instituții la finalul anului 1989, un număr dureros de mare și greu de cuprins. La SERA Romania, a cărei activitate acoperă aproape toate județele din țară, am simțit cum numerele prind pentru prima dată chip. În documente am aflat de sate și comune în care acești copii trăiau, răspândiți în toate colțurile țării”, au precizat reprezentanții Muzeului Abandonului.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.