Pe pagina de Facebook “Câini de căutare și salvare” se face apel pentru organizarea unui poligon de pregătire a câinilor de căutare în dărâmături (cutremur).
Poligonul poate fi situat în Baia Mare sau în localitățile adiacente urmând ca, pe suprafața terenului, să fie depozitate deșeuri de tip moloz, piatră, grinzi de beton, tuburi de beton și tot ce poate forma imaginea unei clădiri prăbușite cât mai aproape de realism.
Se dorește ca, în viitor, să fie demarat un program pentru toți cei care doresc să participe voluntar la pregătirea câinelui personal pentru căutare în dărâmături.
“În cazul dezastrelor, precum cel din Turcia, primele ore sunt esențiale și asta înseamnă un răspuns rapid, ferm și cu toată capacitatea disponibilă”, punctează inițiatorii.




























