Distracție maximă a fost la cea de-a doua ediție a evenimentului “Găsește mărțișorul bucuriei in inima tradițiilor şi obiceiurilor maramureșene”.
Zeci de copii au trecut cu brio un super traseu cu obstacole tradiționale pe ulițele din Muzeul Satului. Apoi, au fost provocaţi la vânătoare de mărțișoare speciale, făcute de „super eroii” cu dizabilitati de la ASSOC, iar la final au avut parte de încă o surpriză zburătoare, Bungee Fly. Evenimentul, organizat de Daco Spartani s-a derulat în colaborare cu Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Muzeul Satului Baia Mare. Remus Diaconu, coordonatorul Daco Spartanilor băimăreni si Spartan Kids România îi provoacă deja la o nouă aventură cu obstacole, pe cei pasionați de astfel de activități și anume Spartan Kids Race care va avea loc la Cheile Grădiștei, în perioada 20-21 mai 2023.
































