Organizația ”Salvați Copiii” Baia Mare a inaugurat ieri, 29 martie, în Baia Mare, pe strada Mihai Viteazul 2A, un centru de consiliere și servicii integrate pentru copiii și părinții veniți din Ucraina.
Este cel de-al optulea astfel de centru din țară, iar unul dintre serviciile esențiale vizează programul de integrare educațională și oferirea lecțiilor de limba română copiilor ucraineni.
• sprijin la punctul de frontieră Sighet, dar și la centrul din Șomcuta
”Începând din 25 februarie 2022, Organizația ”Salvați Copiii” este alături de refugiații ucraineni, evaluează constant nevoile și oferă asistență umanitară, după caz. În momentul de față, suntem prezenți în patru puncte de trecere a frontierei (inclusiv la Sighet, n.r.) cu Ucraina și Republica Moldova, în cinci centre de cazare și proceduri pentru solicitanții de azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări (aici e cuprins și centrul de la Șomcuta Mare, n.r.), în trei tabere de refugiați, în trei puncte de staționare, în două centre de zi, în opt centre de consiliere și servicii integrate. De la declanșarea acestei crize până în prezent, «Salvați Copiii» a oferit pentru 261.952 de persoane, dintre care 140.338 de copii ucraineni și 121.614 de adulți, materiale de strictă necesitate, suport psiho-social, informare și consiliere, suport financiar, în funcție de nevoi, dezvoltând programe educaționale și de integrare socială”, a subliniat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv ”Salvați Copiii” România.
În Centrul de consiliere și servicii integrate inaugurat în Baia Mare, ”Salvați Copiii” oferă: activități psiho-sociale pentru copii și adolescenți, spații ”mamă și copii”, consiliere/ terapie și activități privind sănătatea mentală și ajutor psiho-social, distribuire de produse nealimentare, distribuirea de cash/ vouchere, referirea pentru evaluare a cazurilor vulnerabile, punct de documentare, legătura cu sistemul educațional în care se află înscriși copiii ucraineni, echipe mobile pentru identificarea refugiaților și sprijinirea lor, spațiu supravegheat pentru educația online a copiilor.
• Raed Arafat: ”Centrele au impact pozitiv și sunt un exemplu de urmat”
Într-o intervenție online de scurtă durată, Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a mulțumit celor de la ”Salvați Copiii” pentru toată implicarea în problema refugiaților ucraineni și i-a felicitat pentru centrele regionale create în țară.
”Colaborarea pe care am avut-o în perioada aceasta a războiului, impactul asupra cetățenilor ucraineni și modul în care societatea civilă s-a implicat au fost pentru noi lecții pozitive, am văzut că se poate face mult și foarte bine, iar «Salvați Copiii» este cu noi (…) Centrele regionale care se formează au impact pozitiv și sunt un exemplu de urmat pentru celelalte țări”, a punctat Raed Arafat.
Echipa centrului este formată din 24 de specialiști (dintre care șase ucraineni) implicați în coordonare și oferirea de asistență directă, a cărei componență arată astfel: coordonator centru, asistenți sociali, facilitatori activități educaționale/ cadre didactice, psiholog, mediatori culturali, specialist monitorizare și evaluare.
Centrul funcționează de luni până vineri, între orele 9 și 17.































