Mai puțini locuitori în județ, mai bătrâni, dar care au speranța de viață mai mare. Este concluzia la care au ajuns cei de la Direcția Județeană de Statistică Maramureș în urma Recensământului Populației și Locuințelor de anul trecut.
Aceleași date mai evidențiază faptul că maramureșencele trăiesc mai mult decât bărbații. Chiar și la categoria populației văduve se observă această diferență. Sunt mai multe femei văduve decât bărbați văduvi, așa că „fiecare poate să tragă concluziile dorite”, a spus mai în glumă, mai în serios, directorul adjunct al Direcției Județene de Statistică Maramureș, Marius Pop.
Maramureșul a pierdut 26.184 de locuitori în decurs de 10 ani. Vârsta medie a populației rezidente pentru județul Maramureș a crescut la 41,7 de la 39,4 cât a fost înregistrat în 2011. Se observă o îmbătrânire accentuată a populației din Maramureș, fenomen cauzat în special de scăderea ratei natalității. Există și vești bune din partea statisticienilor. Maramureșenii trăiesc mai mult.
„A crescut speranța de viață, oamenii trăiesc mai mult, a crescut nivelul de urbanizare. Din statisticile efectuate în perioada 2018-2020, reiese că speranța de viață la ambele sexe este de 75,62 ani. La femei, speranța de viață este mai mare: 79,03, iar la bărbați: 72,22”, a punctat directorul executiv adjunct al DJS, Marius Pop.
Datele recensământului au mai relevat faptul că diferențele între femei și bărbați există și în cazul populației văduve. Astfel, 5,1% din populația maramureșeană este încadrată la categoria văduvi. Bărbații au o pondere de circa 16,2 %, iar femeile – peste 83%.
„Indicele de îmbătrânire demografică a județului Maramureș, respectiv numărul persoanelor cu vârsta de 65 de ani și peste care revine la 100 de persoane sub 15 ani este de 112,6 persoane vârstnice care revin la 100 de persoane tinere, sub 15 ani. La indicatorul dependență demografică avem 55,5 persoane tinere și vârstnice la 100 de persoane adulte”, a adăugat Marius Pop.






























