pr. can. Emil GÎRBOAN: „Postul Mare este călătoria noastră spirituală spre Înviere” (III)

Învierea Domnului, considerată cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, are ca etapă complementară postul, o călătorie spirituală în care credincioșii se înfrânează benevol de la mâncare, băutură, păcate de orice fel cu scopul de a se apropia de Dumnezeu. În ultima parte a interviului pe această temă, pr. can. Emil Gîrboan, protopopul greco-catolic de Baia Mare, face o scurtă introspecție în cronologia Săptămânii Mari, un timp caracterizat de o smerenie particulară, în care se atinge apogeul spiritual al postului.

pr. can. Emil GÎRBOAN: Cele mai importante oficii din Săptămâna Mare – apogeul spiritual al Postului, sunt Slujba Sfintelor Patimi (cele 12 Evanghelii) și Prohodul Domnului. În Joia mare, seara, celebrăm Denia celor 12 Evanghelii sau Slujba Sfintelor Patimi, cronologia cutremurătoare a pătimirii și morții Mântuitorului. La sfârșitul acestei slujbe, clopotele tac și, până în noaptea Învierii, sunetul de toacă ne sfâșie sufletele, amintindu-ne glasul ciocanelor care l-au răstignit pe Isus pe lemnul Crucii. Suntem chemați la Cruce…

În orașul Lubeck există o biserică veche, domul din Lubeck, în care se află un vestit tablou cu răstignirea lui Isus, pe care l-a pictat Hans Memling în secolul XV. Când această biserică a suferit un bombardament în 1942 și a ars, un soldat necunoscut s-a năpustit cu câțiva prieteni în biserică pentru a salva din flăcări această operă de artă.

Ostași cu lănci stau pe cai, mercenari aruncând zarurile, o mulțime pestriță, femei ce plâng, farisei batjocoritori, oameni care stau mai aproape sau mai departe de Isus. Deasupra tuturor se înalță cele trei cruci…

pr. can. Emil GÎRBOAN: Și este acolo, în tabloul lui Hans Memling, ceva deosebit… În mijlocul mulțimii, la piciorul crucii, este un spațiu liber. La ce s-o fi gândit pictorul când a lăsat locul acela liber? Veți spune că nimeni n-ar fi îndrăznit să stea chiar așa de aproape de Isus, atâta vreme cât soldații romani era conducătorii evenimentului… Poate că aveți dreptate…

Totuși, pictorii medievali nu pictau nimic la întâmplare. Este o regulă binecunoscută, ca de altfel în toate operele de artă, fie cele plastice, fie cele literare sau muzicale. Numai amatorii pot lăsa elemente negândite în operele lor…  Pictorul Hans Memling are un mesaj. El vrea să spună: „Aici, lângă crucea lui Isus, e un loc liber! Aici este locul tău!”.

În Sfânta și marea Vineri – în cadrul unei ceremonii solemne – Sfântul Epitaf  se scoate din altar și se expune pe o masă în mijlocul bisericii, acest ritual simbolizând coborârea lui Isus de pe Cruce și pregătirea pentru înmormântare. În seara aceleiași zile se oficiază Prohodul Domnului și se înconjoară biserica cu sfântul Epitaf, săvârșindu-se, astfel, procesiunea de înmormântare.

pr. can. Emil GÎRBOAN: La finalul procesiunii, credincioșii intră în biserică, trecând pe rând pe sub Epitaf, moment impresionant, sugestiv, care simbolizează Paștile, trecerea de la moarte și prin moarte spre Învierea lui Hristos și a noastră. Apoi, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde va rămâne până la Înălțare, această acțiune semnificând punerea Domnului în mormânt.

La finalul războiului de secesiune din Statele Unite, un turist a vizitat cimitirul militar din Nash­ville. Aici, a întâlnit un om care îngrijea un mormânt. L-a întrebat: „Aici este înmormântat fiul dumneavoastră?”.

Omul i-a răspuns: „Nu. De fapt, atunci când a început războiul am fost chemat la arme. Eram sărac și aveam o familie numeroasă. Pe când eram gata de plecare, a venit la mine un prieten și mi-a zis să-l las pe el să meargă în locul meu, ca să-mi pot îngriji familia. S-a dus și nu s-a mai întors.

Când am aflat unde este înmormântat, n-am mai avut liniște; am venit să-i împodobesc mormântul”.

Pe placa funerară erau scrise aceste cuvinte: „A murit pentru mine”. Fiecare trebuie să scriem în inima noastră despre Isus: „A murit pentru mine și a înviat ca eu să pot intra în marea familie cerească”.