Baia Mare se află între primele 20 de oraşe din ţară, cele mai scumpe, când vine vorba despre costul apartamentelor şi de preţurile alimentelor.
În topul întocmit la nivel naţional, Cluj-Napoca, București și Brașov figurează ca fiind orașele cele mai scumpe din țară, iar cele cu costul vieții cel mai redus sunt Reșița, Alexandria și Vaslui. Dacă este luat în considerare doar indexul alimentar, fără costurile cu locuinţa, ierarhia se schimbă în privinţa traiului cel mai ieftin. Astfel, după București, urmează Sfântu Gheorghe și abia apoi Clujul, iar Baia Mare ocupă locul 18.




























