Vișeuanii se revoltă, însă unii greșit. Ba și manipulat
O seamă de oameni din orașul Vișeu ne-a atras atenția că în orașul lor se petrec lucruri necurate. Că o seamă de revoltați, foarte discret manipulați, dar și cu interese evidente, aduc prejudicii majore întregii comunități. Dar oamenii se tem s-o zică public, direct. Ba chiar se tem de ei. Te pomenești că de cei cu împușcăturile? Să vedem!
Ne spun așa. Că de vreo 20 de ani, Vișeul se luptă să-și facă o imagine de oraș turistic. A cultivat minoritatea germană, a invitat oaspeți de peste tot din lume, inclusiv somități. A organizat fel de fel de manifestări. A transformat calea ferată spre munte în destinație turistică de nivel național, din cale ferată industrială. Acum, totul e amenințat a se prăbuși, munca de deceniii… de ce? În primul rând, evidențele. Turismul în Vișeu este o realitate. Dar a primit o lovitură gravă când cu pandemia. Pe când să-și revină, țup și războiul din Ucraina. Iar au dat înapoi turiștii. Acum, pe când să se liniștească apele, conflictul acela cu tras cu arma, cu pădurari, licitații, lemne. Turismul a căzut, spun oamenii, cu 70%, de Paști a fost dezastru, inclusiv agențiile și-au retras programările.
Și ne reamintim că în zonă, lemnul e materie primă, combustibil și material de construcții, așa cum a fost dintotdeauna, de pe vremea dacilor. OK, așa va mai fi o vreme, până vine gazul și e palpabil. Ce s-a întâmplat? Păi… o licitație de parchete, din cele mai bune. Aici apare dubla problemă, cu personajele principale cu tot. Licitația a fost câștigată de o firmă din Borșa, spre disperarea firmelor locale. Care au pretenții, pe alocuri forță și pretenții, plus patriotism local cât încape. Așa au avut și cei din Poienile de sub Munte când a venit Schweighofer, vă amintiți. Revolte, drumuri blocate etc. Unde n-au dreptate localnicii? Acolo unde licitația, într-o țară din UE, nu are dreptul să aleagă pe bază de patriotism, poate veni și firmă din Portugalia sau din Finlanda. Unde au dreptate? Acolo unde condiția silvicilor la licitație, în caietul de sarcini, ca firma să aibă funicular, știind clar că doar cea din Borșa are… sună a licitație cu dedicație… Ia ce frumos rimează. Poate facem și o manea.
Acum, apar în scenă alte personaje, nu? De exemplu, un candidat la Primăria Vișeu, care aparent nu știe să piardă, ori a început deja campania electorală viitoare. Cu ai lui susținători. Și care manipulează opinia publică să facă scandal și vâlvă… unde? La Primărie! Care evident că nu a ținut licitația. Da, există un fir călăuzitor, pe care-l bănuiți. Iar legătura cu calea ferată v-o spunem noi: da, cu Mocănița vin lemnele la vale, e singura cale. De când cu SUMAL-ul cel dur, Mocănița nu și-a permis să rămână în aer, confiscată chiar, pentru o mână de lemne în plus a unuia sau a altuia. Inclusiv angajații au fost puși să-și asume responsabilități, de la a număra lemnele la a înceta să mai arunce lemne prin curți, la coborâre…”de-o țuică”. S-a terminat. Ori asta deranjează haiducia. La care se adaugă licitația. Ce nu înțeleg cei implicați e că există pârghii legale, contestații, plângeri, întâlniri, negocieri. Cu Kalashnikovul, fie el de sorginte „Slava Ukraina”, nu se face dreptate, nu în țară UE/NATO, fie ea ușor bananieră și pe graniță, bot în bot, cu vecinii războinici.
În paralel, vă zicem că în Vișeu se instala o normalitate… sunt investiții, de nu le pot duce. Se asfaltează străzi, se fac rețele de apă și canalizare, bazin de înot, săli de sport, au un spital cum n-au visat. Se vorbește despre drum de centură, vin microbuze electrice, vor avea pentru prima dată în istorie transport în comun. Aveau turism, una din primele trei atracții din Maramureș și una de top național, dar unora nu le convine nicicum. Decenii întregi puse la pământ, pași înapoi pentru ce? Ca să arăți că și tu poți face ca vecinii celebri, că ai și tu haiduci? Cei cu semnele de circulație ciuruite de gloanțe? Să ajungi să ameninți că tai calea ferată și deraiezi trenul, că nu-ți mai cară lemnele tăiate noaptea pe lună plină?
Rămân la final câteva întrebări. 1. Unde sunt instituțiile de forță? 2. E cineva care verifică licitațiile făcute cu dedicație? 3. Merită să distrugi un brand pentru orgoliul câtorva oameni și pentru silicoanele câtorva doamne beneficiare?
Știri virtuale din lumea virtuală (câte una de la fiecare partid mare, da?)
„La invitația colegilor din filiala (…) Copalnic Mănăștur am participat la o acțiune de ecologizare pe drumul care face legătura între satele Copalnic și Preluca Nouă.
„Consumatorii au dreptul să fie cât mai informați, să identifice cât mai simplu și mai ușor care produse conțin materii prime românești. Partidul (…) propune tricolorul ca însemn distinctiv pe eticheta produselor ca pe un lucru firesc, o expresie practică și utilă a manifestării unui autentic patriotism economic”, a subliniat Gheorghe. „Astfel, la inițiativa P… , tricolorul va deveni sinonim cu produsele de calitate, produsele care au în componență materii prime românești. Cine va vedea tricolorul pe eticheta unui produs, va avea garanția că respectivul produs conține materii prime românești. Efectele vor fi benefice! Se semnalizează și se încurajează consumul produselor naționale și, astfel, se susțin locuri de muncă, salarii și taxe în România. Este o soluție concretă pe care P(…) o adaugă politicii sale asumate și perseverente, de sprijinire a economiei românești și a producătorilor români, care face diferența clară față de cei care dau din gură populist-naționalist, dar nu fac nimic”, a mai adăugat Gheorghe. Avem o lacrimă de mândrie și de patriotism în cearcănul mic. Și una în cearcănul mare, cel de la horincă. Doar că domnii teoreticieni nu știu că de la noi, inclusiv din Maramureș, pleacă spre producători străini lapte, viței, miei, lemn etc. Revin în marketuri, ca produse finite. Producători locali? O mână, pe degete se pot număra, iar când vor să scoată capul în lume, se izbesc de aceleași marketuri care pun condiții atât de dure că le trece. Dar da, tricolorul va face totul!





























