Primul maramureșean fără antebrațe care a finalizat cu brio o cursă de alergare cu obstacole

0
180

Familia Daco Spartanilor – STG Baia Mare a participat cu 35 de reprezentanți la un eveniment internațional cu obstacole, derulat la Cheile Grădiștei. Au fost prezenți copii, adolescenți, părinți, bunici de 60+ și nu în ultimul rând, 2 supraviețuitori ai mai multor accidente în urma cărora unul a rămas fără ambele antebrațe, iar celuilalt i-au fost afectate grav ambele mâini, ambele picioare și coloana. Cel mai cunoscut eveniment de alergare cu obstacole din lume, Spartan Race se desfășoară la Cheile Grădiștei din 2018. Anul acesta a reunit circa 2.000 de participanți din peste 15 țări.
În urma evenimentului de la Cheile Grădiștei, maramureșenii au înregistrat o premieră națională: Florin Zaharie este primul om fără antebrațe din România care a participat şi a finalizat cu brio cursa Spartan Sprint de 5 km alergare montană cu 20 obstacole. El a fost și în postura de voluntar în ambele zile ale evenimentului. Un alt exemplu pozitiv a fost dat de Cristi Fuzi. El a făcut voluntariat în ambele zile ale evenimentului, adunând peste 12 ore de susținere, motivare şi încurajare, chiar dacă func­ționalitatea mâinilor şi picioarelor a fost grav afectată în urma accidentelor din trecut. De asemenea, 13 copii și adulți din Maramureș au participat pentru prima dată la cursele Spartan. În urma evenimentului de la Cheile Grădiștei, Remus Diaconu, coordonatorul spartanilor maramureșeni, a primit rolul de coordonator Spartan Kids România și coordonator al Daco Spartanilor STG & STG Kids Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.