Șah-mat, încolțit • Cum te ascunzi de lume în mijloc de Maramureș, între trei localități?

Ne-au fascinat dintotdeauna locurile „ascunse la vedere”. Un asemenea loc, oarecum în mijlocul hărții Maramureșului, se află între localitățile Budești, Botiza și… Băiuț. Altfel spus, am purces să vedem ce se ascunde în munții Lăpușului, între o localitate de pe Valea Cosăului, una de pe a Izei și una din Țara Lăpușului!?! Toate interesante, toate atipice. Culmea, toate stau sub semnul acelorași blesteme: Mina și Lemnul.

Din Budești, din centru, am luat-o spre biserică, traversând satul, ținând firul vajnicului râu Cosău, Aici încă îi spune Râul Mare, adună pâraiele Oanța, Sâva, Valea Prindelului și alte pâraie. Cumva ne contrariază Cosăul… uneori pare murdărel, alteori virtuos, a fost odată ca niciodată plin de mori, de vâltori, prietenul muzeograf Timur Chiș a găsit odinioară pe el păstrăv autohton, străbun, nu din cel canadian pus de silvici. Cum e Cosăul până la urmă? Urcăm pe el în sus, îndrumat de localnici, să vedem. Nume superbe de locuri. „Grâucuvâscu îi zice la un loc aici, pă deal. Cum o pus grâu cu ovăz. O fo’ aici un om, i-o zis Lupu Babii… o pus grâu, la loc i-o zis Gruiu Lupului”, ne spune badea Ion Bălin.

Ținem drumul de asfalt, pe el mai sunt blocaje, date de lucrări la rețele de apă. La un moment dat, asfaltul rămâne în urmă, dar avem un drum forestier pietruit în straturi, excelent. Încep să apară și atracțiile. Lăsăm în stânga Chicera și Corha, două interesante formațiuni. E ceea ce se vede de departe, de pe județeanul de Cavnic-Budești ca arătând a ruine de cetate. Nu, nu-s ruine. Înainte să intrăm în pădurea-pădure, nu putem să nu observăm că aici s-a tăiat. Mult. Dar pădurea își revine frumos. Începe zona de deal și vedem o stâncă frumoasă, Piatra Pintiuț, cu zona Grohote. Aici sunt case de vacanță, pe bună dreptate. Dar drumul te duce, de-a lungul Cosăului încă tânăr, spre pădure și spre mănăstirea Budești. Aici, în zona mănăstirii, Cosăul se naște din trei ape: Valea cu Pești, Roșia și Izvorul Negru… Mănăstirea? Frumușică, suplă, încă modestă, dar nu pentru multă vreme, și aici se lucrează la transformarea în atracție, se construiește și se construiește… ”Suntem în fața mănăstirii aici, în stânga e Izvorul Negru, cel curat, cu apa potabilă. Pe care io am prins păstrăv!

Pe direcția Sermetieșului de la mănăstire e Izvoru Roșu. Așa îi denumirea… o fo’ mină și o curs apă roșie. De la mănăstire în dreapta îi Izvoru Călin. Trei izvoare sunt. Cel din dreapta nu e de la mină, poate o tras lemne, de aia îi tulbure. De la mănăstire pe izvorul Roșu în față e galerie de-a IPEG, apoi pe o cărare, în stânga, e stânca aceea frumoasă pe care o căutați. Nu Piatra Tulburi că aia o rămas în urmă, Pietrele Onciului. În față e vârful Sermetieș, au fost doborâturi urâte… e sol rău, mai multă piatră, iar la furtuna din 2017 a doborât pe zeci de hectare. Dar e teren rău, nu se prinde cum trebuie ce o replantat. Vârful Sermetieș e limită de hotar. Și în plus la Trei Hotară se adună hotarele Botizei, Băiuțului și Budeștiului. Nu prea vin turiști la munte, da’ vin duminică sigheteni, pentru liniște”, ne spune Marinca Ion, 74 de ani, localnic, cunoscător bun al pădurii și al zonei.

Ocolim mănăstirea și continuăm drumul, care nu mai e cel forestier elegant, e doar…forestier, credem noi, dar greșim amarnic. E drum mineresc, din păcate. Pârâul devine roșu ca focul… ne minunăm cum de e Cosăul uneori curat când aici sunt semne evidente de exploatare minieră. Atracții turistice continuă să apară, conform hărții: Piatra Tulburi, Pietrele Onciului, dar marcajele turistice sunt lovite, rupte, aruncate în derizoriu. Turismul nu e o prioritate, lemne sunt peste tot la drum, dar… drumul nostru se gâtuiește brusc și trebuie să oprim. Atât… de aici e drum pentru mașini de alt tip. O cabană părăsită, o haldă de steril, o gură de mină. Ape cu vasarâș, ce traversează sterilul, sapă în el și dau naștere la mici defilee, Trist și totuși optimist… într-o bună zi, o apă imensă va face curățenie și va duce la vale toată grozăvia? Am urcat la munte să vedem urs și brazi seculari și am găsit haldă, steril? Cabana cu pricina nu e cabană… e fostul dormitor al minerilor. Crăpată, tristă, plin de gunoaie acolo, dar încă e puternică, ar putea fi reciclată și făcută refugiu. Mai jos era o casă aparent părăsită, aflăm că acolo s-a retras unul dintre călugări, din motive numai de ei știute. Dar ne aflăm într-un loc strategic, un fund de sac. Altfel spus, am intrat în șah-mat. De aici, doar îna­poi, de nu ploua tare!

Veniți dinspre nord, ne orientăm cu hartă cu tot spre sud. În stânga avem superbul vârf Sermetieș, o creastă frumușică, afectată de doborâturi, și ea se vede de departe, ca o creastă nefirească. De la bază e frumoasă!! Are 1305 metri altitudine. Acest Sermetieș, cu vecinele vârfuri Scărișoara și Păltiniș sunt un fel de graniță cu…. Botiza! Dacă treci de ele, printre ele, la picior sau cu 4×4, ajungi în Botiza, pe Valea Sasului! Drept înainte, spre sud, ai alte surprize. Ești în munții Lăpușului, ai în față vârfurile Dosul Prislopului, Selha, Pris­lop, Trei hotară (ce frumos botezat!), apoi vârful Văratec, celebrul, cel cu relee și cu presupusa trecere dintre Băiuț și Botiza. Mai pe șleau, de aici suntem în Băiuț! Dacă poți să ajungi de la Trei Hotară pe Valea Porcului, poți ajunge ori pe drumul spre releu ori pe Leorda, unde e drum forestier recent modernizat bine de tot, să ieși la intrarea în Băiuț, spre Strâmbu! Și aici, stânci, izvoare, peșteri, sălbăticiuni. Dar toate acestea împreună, fundul acesta de sac, creează o oază de sălbăticie, un ic sălbatic între Țări și Lumi. Din păcate, cu urme evidente și nefericite de OM, nu de sălbăticiuni: steril, iaz, guri de mină și prospecțiuni de odinioară.
Revenind la oițele noastre și fie vorba între noi, Cosăul n-a avut nici o șansă, cel puțin nu după așezarea mineritului acolo… Valea Roșia e otrăvită. Dacă or fi fost păstrăvi și localnicii noștri se jură c-au prins la bulboană, eventual s-a petrecut pe ceilalți afluenți. Cosăul nu e de băut, nu e de îmbăiat. Însă locul în sine are ceva magic. E o altă mostră de triumf a Naturii asupra noastră. Rănile din pădure se închid încet. Crește alta, tânără, impresionantă pe alocuri. Rănile minerești se vor șterge încet, în secole. O viitură cu multe aluviuni ar putea acoperi cu nămol sterilul și ar putea crește, ca-n alte părți, pădurici sălbatice de mesteacăn sau salcâm. Drumurile forestiere ar redeveni cărări turistice… semnele s-ar îndrepta,… și apoi ne-am trezit. Suntem în fund de sac, între lumi. Se adună nori, drumurile sunt încă de pământ. Ne întoarcem la civilizația de care am fugit. Cu speranța ca ea să rămână la vale, să lase în pace icul de paradis abuzat dintre Budești, Botiza și Băiuț!