În ultima şedinţă a forului administrativ, consilierii maramureşeni au dat undă verde pentru încheierea unui parteneriat între Consiliul Judeţean cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A și U.A.T Municipiul Baia Mare în vederea promovării proiectului “Drum de legătură la Drum Expres Satu Mare – Baia Mare”.
Prin acest acord se urmăreşte implementarea proiectului respectiv. Astfel, părţile semnatare trebuie să se consulte în mod regulat şi să se informeze asupra tuturor aspectelor privind evoluţia proiectului. De asemenea, e obligatorie implementarea activităţilor prevăzute, „cu respectarea celor mai înalte standarde profesionale şi de etică”. În document se mai precizează că „părţile acceptă faptul că vor răspunde individual față de Autoritatea de Management PT, pentru realizarea angajamentelor asumate de fiecare dintre parteneri în implementarea proiectului conform Cererii de finanțare şi prezentului Acord de Parteneriat”.