Se înaintează cu lucrările la depozitul de deşeuri din Fărcaşa!

7
911

Minune sau normalitate?

După ani şi ani în care am văzut la locaţia depozitului de la Sârbii Fărcaşei, doar inactivitate şi alunecări de teren din ce în ce mai evidente, în sfârşit se lucrează.
Zilele trecute, am revenit la locaţie şi am văzut drumuri refăcute, utilaje şi felurite maşini în curte, muncitori, inclusiv în depărtare, la locul unde se va stoca gunoiul. Lucrările la depozit au fost făcute în perioada a patru mandate, respectiv a patru preşedinţi de Consiliu Judeţean Maramureş. Sunt întârziate, firme au venit şi-au plecat, au fost reluate. Termenul celui mai recent contract de execuţie era aprilie 2023, dar… se lucrează. Termenul şi mai recent ar fi iulie, dar termenul cel dureros este 31 decembrie 2023, când, dacă nu e finalizat şi funcţional depozitul, vorbim de returnarea banilor europeni, probabil de interdicţii la fonduri europene pentru conducerea judeţului Maramureş etc.
De fapt, depozitul ecologic de deşeuri a Maramureşului trebuia finalizat în 2016, dar între timp oficialii au constatat că au pus depozitul pe o alunecare majoră de teren, fapt ce putea fi confirmat de orice localnic cu scaun la cap, câtă vreme locului îi zicea „La urnitură”. De atunci încoace, Maramureşul e într-o eternă criză a gunoaielor, cu costuri majore suportate de primării şi într-un final de cetăţeni, date de transportul gunoaielor aiurea, în ţară. Dacă depozitul se finalizează şi devine funcţional anul acesta, ar fi una sau poate cea mai mare realizare a acestui mandat, mai ales dacă el vine cu o firească reducere (la fel de majoră!) a consturilor pentru salubrizare! Până una-alta, constatăm că se lucrează. Nu ca în şantier din China, dar se lucrează. La intrare, la locul fostei alunecări majore de te­ren, a apărut şi o filigorie, oarecum ironic. Abia aşteptăm să vedem oameni venind la picnic, în miros de gunoi, să vadă minunea!!!

7 COMENTARII

  1. mai ales dacă el vine cu o firească reducere (la fel de majoră!) a consturilor pentru salubrizare

    nici o sansa. In Romania nu reduce nimeni preturile, ever ever.

  2. Minune ar fi sa de-a Dumnezeu incelepciune maramureșenilor sa nu facă în județul lor una din cele opt depozite de gunoi europene din Romania ! Locul nu e legal ales !

  3. depozit de gunoi acolo unde este interesul mafiei gunoiului deși viitorul nu aparține depozitelor de gunoi ? Chiar

    Și de ce nu o faceți ? E normal că îs a decis locul.pe criterii penale ? E normal că acesta sa fie unul din cele opt depozite de gunoi europene din Romania unde se va putea aduce gunoi de oriunde ? Mai documentați va și dacă vreți.protectia mediului atunci susțineți respectarea legilor în privința mediului

  4. Nici un jurnalist nu scrie că finalizarea acestui proiect ales aici pe criterii penale în seamănă că aici v as fi unul din cele nu opt depozite de de gunoi europene din Romania ! Oare când vom avea jurnaliști care se documentează temeinic ?!

    • Vai, doamna, multumim mult pentru completari/ lectii. Nu stiam cum de nu rabufniti, ne temeam c ati patit ceva. Ori chiar ati inceput sa va vedeti de treaba. Ori chiar v ati apucat de muzeul ala pentru care ati cerut locatie, de nu l ati mai facut niciodata… Tocmai faceti hamham la unul dintre putinii ecologisti adevarati, din cei ce pun mana, nu know-ham-hamul. De lectii nu avem nevoie, multumim. Dar daca vreti sa veniti la o ecologizare undeva, la o plantare, la o resuscitare de carare turistica, sunteti binevenita. Nu online, nu cu lectii.

    • depozit de gunoi acolo unde este interesul mafiei gunoiului deși viitorul nu aparține depozitelor de gunoi ? Chiar

      Și de ce nu o faceți ? E normal că îs a decis locul.pe criterii penale ? E normal că acesta sa fie unul din cele opt depozite de gunoi europene din Romania unde se va putea aduce gunoi de oriunde ? Mai documentați va și dacă vreți.protectia mediului atunci susțineți respectarea legilor în privința mediului

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.