”Reîntoarcere?” – premiera unui nou film băimărean

1
526

După cum ne-a obișnuit cu surprizele, dl. Călin Terțan, producătorul filmului documentar ”Moartea…punct sau virgulă?”, vine de data aceasta cu un nou subiect delicat, la granița metaștiințelor: ”Reîntoarcere?”
Producția filmului este asigurată de PHOTON MEDIA alături de co-producătorii Călin și Corina Terțan.
Lansarea filmului va avea loc la Teatrul Municipal Baia Mare, sâmbătă, 24 iunie, ora 16, pe bază de invitații, iar sâmbătă și duminică, 24 – 25 iunie, ora 20, acces cu bilete, care sunt puse în vânzare online, pe www.myticket.ro și la casieria teatrului.
În prima zi, la ora 16, înaintea vizionării, va avea loc lansarea cărții ”Terapia sonoluminică”, conf. dr. Ionel Mohîrță, președintele Asociației Române de Psihologie Transpersonală.
Fiecare vizionare va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.
În ceea ce privește subiectul acestui documentar, dl. Călin Terțan a explicat: ”Aceleași energii din zona transcedentală – zona muzelor și a ideilor, care ne-au inspirat la primul documentar, ne-au determinat să mergem mai departe în descifrarea misterelor din noi şi de lângă noi. Am ales să dăm ”perdeaua” la o parte și să vedem ce se ascunde în tainița conștienței noastre, folosind o tehnică de incursiune în memoria profundă. Conf. Ionel Mohîrță a efectuat ședințele împreună cu soția sa și 11 voluntari. Surprizele au fost pe măsura așteptărilor…au fost accesate informații din subconștientul nostru profund, care își au originea fie în vieți anterioare, fie moștenite transgenerațional.”
Misterul continuă să existe, acest documentar prezintă doar o ipoteză, la fel cum și titlul filmului este o interogație: ”Reîntoarcere?”
Urându-i succes în proiectele viitoare, Călin Terțan a replicat: ”doar cu ajutorul lui Dumnezeu”. (o.m.)

1 COMENTARIU

  1. Producția filmului este asigurată de PHOTON MEDIA alaturi de co-producatorii Călin și Corina Terțan. Asa este corect!, asa este pe afis!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.