Simboluri părăsite în Cavnic și Baia Sprie: mineritul, haine grele. Și puturoase

0
856

A venit rândul altor orașe maramureșene de a-și ridica poalele și a ne arăta ce au de ascuns. Ce clădiri părăsite sunt în orașele Cavnic și Baia Sprie? Din păcate, cele mai multe au de-a face cu mineritul, cu o industrie care n-a fost în stare să supraviețuiască în capitalism, însă cu largul sprijin al clasei politice corupte și coruptibile.

Baia Sprie are, ne spunea odinioară edilul Bîrda, un procent însemnat de terenuri ocupate aiurea. Mina cu zeci și zeci de hectare, inclusiv halde și iazuri. Drumul național, Râul aparţinând Apelor Române, plus clădiri lăsate de izbeliște. Așa e fosta școală Jarda, ce a fost retrocedată, se pare, dar care se degradează vizibil, este dată unui cult. Casa Minerului, vizavi de primărie, a fost acoperită cu banner, să nu se vadă halul. Se adaugă o casă a fanfarei, dar mai cu seamă la ieșire spre munte, zona minei și a flotației, cu zeci de clădiri ruinate. Și mai are Baia Sprie spitalul din centru, care o fi fost el salvat de la închiderea totală, dar nici elegant și folosit cu-adevărat nu e. Legenda spune că un binefăcător (același Loic Thetio) a adus paturi, tehnică etc, de umplut întreg spitalul, după care a primit interdicție să mai calce pe-acolo… Alte clădiri, din patrimoniul orașului, se reabilitează, se salvează, gen Căminul de bătrâni, cinematograful. Cele ale REMIN însă au aceeași soartă cu suratele lor din întreg Maramureșul, de la Borșa la Handalul Ilbei sau Băiuț.
Ceea ce ne duce în vecini, în orașul Cavnic. Primarul Vladimir Petruț nu le ascunde, ba dimpotrivă.

„Avem 11 clădiri ale Remin ce putrezesc acolo, în condițiile în care ei au la noi datorii la impozite de aproximativ 3 milioane de lei. Nu ni le dau în patrimoniul orașului și în cazul câtorva nici nu mai avem ce lua. 70-80% din ele sunt distruse. Dar și periculoase, nu sunt păzite, nici împrejmuite, intră copii și se joacă, în ruine. Și ei nu-și asumă nimic. Separat, ați întrebat de blocul Tineretului, e vorba de blocul acela ce a fost cămin de nefamiliști de lângă spitalul Cavnic. În acest moment avem ordin de începere a lucrărilor la modernizarea spitalului, vor fi lucrări de 6 milioane euro. Nu am avut cum depune tot acum și blocul de lângă, dar va intra pe CNI la o viitoare finanțare și vrem să facem acolo un sanatoriu pentru vârstnici” – spune edilul Cavnicului. În fața spitalului mai este și fosta cantină a minei, parțial părăsită. Nu luăm în calcul ruinele Logolda, pentru că e vorba de monument acolo. Ruine interesante, felii de istorie, ca unele din Baia Sprie.
Pe ansamblu, însă, putem considera că cel mai mare „generator” de ruine, de clădiri părăsite din Maramureș este fosta industrie minieră. Nici un manager de peste ani nu s-a gândit să dea în chirie clădiri încă bune, Acum e cam tardiv. Revenim cu alte orașe maramureșene, cu-ale lor ruine!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.