Reclamații bizare la Garda de Mediu • „Noi nu ne ocupăm de orăcăitul broaștelor vecinilor”

0
163

Unii maramureșeni vor ca instituțiile statului să le rezolve chiar și problemele personale. Așa se face că, uneori, reprezentanții instituțiilor abilitate se confruntă cu sesizări ciudate. Nici Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Maramureș nu face excepție de la înregistrarea unor reclamații hilare.
Comisarul-șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Maramureș, Marcela Chindriș, atrage atenția cetățenilor că nu toate problemele ce țin de disconfortul din zonele rezidențiale intră în atribuțiile instituției. Remarca a fost făcută după ce, la instituția județeană, un cetățean a reclamat că broaștele vecinului orăcăie prea tare și deranjează liniștea din zonă.
„Noi ne ocupăm de disconfortul generat de activități economice care necesită reglementare din punctul de vedere al protecției mediului. Nu ne ocupăm nici de anexa gospodărească pusă prea aproape de casă, nici de fosa septică ce merge spre grădină, nici de orăcăitul broaș­­telor. Căci ultima dată asta ni s-a sesizat că orăcăie broaștele vecinului. Cam 70-80 % din sesizările primite le redirecționăm. Toată lumea, inclusiv primarii, spune cetă­țenilor să meargă la garda de mediu că noi rezolvăm problemele. Nu rezolvăm chiar toate problemele”, a adăugat Marcela Chindriș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.