Artistul Iancu Jianu „deapănă” Amintiri pe simeze

0
114

Artistul plastic, Iancu Jianu, îi invită pe iubitorii de frumos să admire peisaje din urbea băimăreană, redate într-o viziune artistică. Sub genericul “Amintiri”, artistul prezintă turnuri, case, clădiri, străzi, figuri umane, peisajele anotimpurilor băimărene cu specificul lor. Toate aceste lucrări au un mesaj ascuns, conform curatorului expoziției, prof. dr. Bertalan Kovacs.
“Domnia sa ia fragmente din natură și le reorganizează conform principiilor din Secțiunea de Aur care este un fenomen complex, are o natură metafizică ce se regăsește în marile creații artistice și se găsește în natură. Reușește în mod exemplar să reunească matematica, geometria și imaginea vizuală”, a accentuat Bertalan Kovscs.
Practic, potrivit curatorului expoziției, în lucrările artistului Iancu Jianu se observă “o congruență între pictură și matematică, un lucru mai puțin întâlnit pe simezele băimărene. Deși lucrările par apropiate de tradiționalul picturii băimărene dacă vă uitați atent veți avea niște surprize. S-a axat pe o problemă care și pe mine m-a luat prin surprindere, secțiunea de aur, o formulă matematică ce greu a prins rădăcini în lumea artei”.
Secțiunea de aur este “o proporție matematică ce apare cam peste tot în natură – trebuie doar să știi să fii atent. Folosită în design, ea creează compoziții care arată bine și care gâdilă plăcut privirea fără să îți dai seama exact de ce”.
Expoziția “Amintiri” a artistului plastic Iancu Jianu poate fi admirată la Galeria de Artă a Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Baia Mare până în 1 august.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.