În 25 iulie s-au împlinit 106 ani de la finalizarea Cimitirului Militar de la Miraj de pe Valea Vaserului. Cu acest prilej, aici a fost oficiată o slujbă de pomenire și au fost făcute depuneri de coroane la locul de veci care, construit în 25 iulie 1917, a fost distrus în vara anului 1929 de apele învolburate ale Vaserului.
Osemintele găsite au fost îngropate în cimitirul militar romano-catolic. Autoritățile au marcat locul cimitirului cu troițe și un obelisc de marmură, pe care sunt menționate numele celor 105 militari decedați. Ca în fiecare an, și anul acesta au fost pomeniți și cinstiți toți cei care și-au pierdut viața pe Valea Vaserului.
Anul acesta a fost unul cu totul special, fiind prezentă Corala preoțească „Arhanghelii” a Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, dirijor preot Petrică Aurelian Covaciu – care a oferit evenimentului o notă de solemnitate cu totul și cu totul aparte.