Ordonanța de Urgență nr. 67/2023, privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare, a produs efecte imediate. Astfel, prețurile celor 14 produse alimentare de bază au scăzut deja cu până la 50%, au anunțat reprezentanții Ministerului Agriculturii.
Analiza prețurilor din supermarketuri evidențiază faptul că scăderile substanțiale de preț se înregistrează la produse cum ar fi: pâinea, uleiul și cartofii, urmate de brânza telemea, mălai, faină albă și zahăr. Actul normativ vizează limitarea pentru o perioadă de trei luni a adaosurilor comerciale practicate în procesarea și comercializarea unor produse alimentare esențiale, cu scopul scăderii prețurilor pentru aceste categorii de produse și, implicit, cu scopul creșterii puterii de cumpărare a populației. „Mă bucur să văd că măsurile luate prin acest act normativ au un impact pozitiv asupra economiei românești și că, împreună cu reprezentanții supermarketurilor, producători și procesatori, am reușit să găsim o soluție viabilă care a dus la stoparea creșterii prețurilor la alimentele de bază și la creșterea puterii de cumpărare pentru românii cu venituri mici și medii. Le mulțumesc pe această cale tuturor celor implicați! De asemenea, mulțumesc reprezentanților mass-mediei pentru modul în care au înțeles să sprijine această inițiativă”, a explicat Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.