Odată cu sesiunea august – septembrie 2023 a examenului național de bacalaureat, ale cărui probe scrise încep astăzi, 16 august, Ministerul Educației generalizează evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaților.
Pentru evaluarea digitalizată se folosesc scanere distribuite și instalate în fiecare centru de examen. Lucrările sunt scanate în sala de examen, la sfârșitul probei scrise, în prezența candidatului, fiind încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenți. Secretizarea lucrării se face automat, în momentul încărcării, nemaifiind necesar a fi făcută de către candidați/ profesorii asistenți. Ulterior, lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu, prin intermediul platformei, către doi evaluatori aflați în alt județ decât județul din care provin candidații.