Preotul Dorel Michiș de la Parohia Ortodoxă din Dănești își amintește că a avut darul de a fi hirotesit duhovnic prin mâinile Înaltpreasfințitului Justinian Chira. Îl cunoștea prea puțin pe ierarh, dar întâlnirea cu „omul lui Dumnezeu” avea să își pună amprenta pe întreaga sa viață.
„Anul 1997 venea, pentru mine, ca o încununare a învățăturilor acumulate pe perioada celor nouă ani de teologie, urmate la Seminarul Teologic Ioan Popasu din Caransebeș și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. În luna martie, a aceluiași an, la Mănăstirea ,,Sf. Ana”- Rohia, se așeza peste creștetul meu, prin mâinile Preasfințitului Iustin, Taina Hirotoniei, întru preot misionar, pe seama Protopopiatului Ortodox Român, Baia Mare, iar în luna iulie primeam, ca o prelungire, hirotesia întru duhovnic, prin mâinile Înaltpreasfințitului Iustinian. Din acel an, în viața mea, misiunea preoției stă sub semnul Harului, primit la hirotonire, și sub semnul Darului, primit la hirotesie. Darul puterii de a lega și de a dezlega l-am primit prin rugăciunea, binecuvântarea, sfatul, ocrotirea și încurajările celui despre care auzisem multe, dar îl cunoșteam atât de puțin: Înaltpreasfințitul Iustinian. Întâlnirea mea cu acest ierarh a rămas un moment de referință, ce avea să mă călăuzească pentru tot restul vieții. Ieșeam, în luna martie a anului 1997, din biroul Înaltpreasfințitului Iustinian, cu prerogative, puteri și acreditări de duhovnic, despre care nici azi, după atâția ani, nu pot spune că mă fac vrednic, oricâte mărturisiri îmi vor fi fost dat să le aud, să le pun în cumpănă, să le dezleg și să le deschid calea spre Taina Împărtășirii cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a relatat părintele Dorel Michiș.
Acum, după 26 de ani de la acel moment al hirotesiei întru duhovnic, preotul Dorel Michiș retrăiește emoția acelei întâlniri. Atunci, copleșit de emoție nici nu a realizat inițial că, la despărțirea de ÎPS Justinian, acesta avusese grijă aidoma unui tată grijuliu să îi strecoare un dar. Era un dar menit să îl pregătească pentru trei îndeletniciri ce vor constitui peste ani, adevărate „cetăți de scăpare” pentru părintele Dorel Michiș: rugăciunea, scrisul și poezia.
„Ce reușește, după atâția ani, să mă miște profund și să mă emoționeze, de fiecare dată când îmi aduc aminte de acea întâlnire, este faptul că, abia după ce ieșisem din sediul Episcopiei, realizam că purtam sub braț o carte, primită în dar cu acel prilej. Copleșit de discuțiile avute și de sfaturile primite nu observasem cum, pe nesimțite, Înaltpreasfințitul Iustinian, a scris câteva cuvinte și a semnat pe filele unei cărți cu totul speciale: «Psaltirea românească sau Legea iubirii», tipărită la Iași, în anul 1994. O psaltire cu specific național, într-o versificație populară autentică, ce cuprinde 350 de psalmi, la toți sfinții și praznicele importante de peste an. Așadar, purtam, ca merinde și hrană, pentru tot restul vieții mele, trei lucruri într-un singur mănunchi: rugăciunea, scrisul și versul, toate cuprinse într-o singură carte. Abia astăzi, după ani și ani, dacă este să-mi rezum viața trăită, o pot reduce la trei lucruri care definesc preocupările mele de suflet: rugăciunea, scrisul și poezia. De unde să fi știut Înaltpreasfințitul Iustinian și cine să-i fi șoptit, din vreme, că mă voi apleca asupra acestor trei «îndeletniciri» și că ele vor constitui pentru mine veritabile ,,cetăți de scăpare”, a adăugat preotul Dorel Michiș.
(va urma)
