Până în 10 septembrie, copiii din medii defavorizate sunt sprijiniți să înceapă școala în condiții decente. Fundația „Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României”, în parteneriat cu Editura Litera, a inițiat o campanie socială, „Ghiozdane pentru visuri mari!”, prin care oferă ghiozdane complet echipate pentru copiii mici, cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani.
Potrivit ultimelor statistici publicate de organizația “Salvați Copiii”, nu mai puțin de 25.000 de copii români trăiesc la limita subzistenței, țara noastră fiind din acest punct de vedere pe primul loc în Uniunea Europeană.
Campania intitulată „Ghiozdane pentru vise mari!” vine, astfel, în întâmpinarea copiilor care provin din familii pentru care achiziționarea unui ghiozdan și a rechizitelor necesare în noul an școlar.
Pentru înscriere, oricine poate face recomandări, fie că este profesor, părinte, vecin sau cunoștință.
Orice cetățean care dorește să facă o faptă bună trebuie doar să intre pe pagina de Facebook a fundației, să dea “like și share” la postarea legată de campanie
și să posteze un mesaj care să conțină povestea unui copil căruia părinții nu își permit să îi cumpere un ghiozdan la începutul școlii.
Fundația “Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României” va oferi 400 de ghiozdane complet echipate, iar câștigătorii vor fi selectați prin tragere la sorți dintre cei înscriși, cu ajutorul unei aplicații care garantează neutralitatea rezultatelor.
Propunerile se fac până în 3 septembrie, urmând ca selecția câștigătorilor să aibă loc în 4 septembrie.
Campania are ca obiectiv și sensibilizarea publicului cu privire la situația tragică a unui număr important de copii din România care, în ciuda calităților pe care le au, sunt privați de dreptul la șanse egale din cauza precarității în care trăiesc familiile lor.





























