La Bastionul Măcelarilor din Baia Mare (instituție ce aparține de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie) a fost deschisă expoziţia “Pintea 320. 1703-2023. In memoriam.” Aceasta va putea fi vizitată o perioadă mai îndelungată de timp la Bastionul Măcelarilor din Piața Izvoarelor nr. 1, cu programul de vizitare de luni până vineri, între orele 8.30 – 16.
Sunt expuse ca piese centrale vestita cămașă de zale, buzduganul și pistolul haiducului Pintea. Totodată, pentru a întregi atmosfera epocii au fost expuse și arme din acea perioadă, dar și obiecte precum chimir de piele, ploscă din piele și căuce care erau utilizate zilnic în acea perioadă.
Expoziția celebrează 320 de ani de la moartea haiducului Pintea Viteazul. Haiducul a fost împuşcat mortal în data de 14 august 1703, în proximitatea Bastionului Măcelarilor și a Porții de Sud a orașului Baia Mare, cu ocazia unei revolte a curuților lui Francisc Rákóczi al II-lea împotriva conducerii habsburgice a orașului.
Potrivit reprezentanţilor Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie din Baia Mare, “contextul unor ample restructurări politice, sociale şi religioase, conturat de regimul habsburgic instaurat în Transilvania (începând cu anul 1665), a declanşat puternice manifestări de nemulţumire şi a determinat amplificarea unor vechi forme sociale de nesupunere precum haiducia. Este perioada în care a intrat pe scena istoriei cunoscutul şi temutul haiduc Grigore Pintea Viteazul (1670-1703). Autorităţile militare şi civile, îngrijorate de amploarea mişcării haiduceşti (atacuri repetate asupra convoaielor de negustori şi asupra castelelor nobiliare), au luat toate măsurile posibile pentru prinderea lui Pintea şi a oamenilor săi”.
Personalitatea haiducului Pintea provoacă puternice rezonanțe istorice chiar și după mai mult de 300 de ani de la actele haiducești.



























