Sub influența alcoolului și cu substanțe interzise în Baia Mare

0
94

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 2.27, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat că este amenințat pe strada Luminișului.
La fața locului, polițiștii au identificat bărbatul, de 36 de ani, care ar fi fost urmărit și amenințat cu un pistol de către un bărbat, care circula cu un autoturism de culoare gri.
Persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată, ca fiind un bărbat, de 32 de ani, din Baia Mare.
În urma controlului efectuat de polițiști asupra persoanei și autoturismului condus de acesta, au fost descoperite și ridicate, în vederea efectuării unei expertize, 3 pistoale de tip air-soft, muniția aferentă și un plic zip-lock ce conținea o substanță albă sub formă de cristale.
Bărbatul de 32 de ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind ”zero”, însă la testul rapid pentru depistarea substanțelor interzise în corp, rezultatul a fost pozitiv la trei substanțe.
Bărbatul de 36 de ani se afla în stare de șoc, motiv pentru care s-a deplasat la spital pentru îngrijiri medicale.
Substanțele găsite au fost ridicate pentru cercetări.
În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, deținere de substanțe interzise și amenințare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.