Sindicaliștii din administrație s-au întâlnit cu ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucur-Oprescu, pentru a discuta pe marginea legii salarizării.
Liderul Sindicatului din Administrația Maramureș, Nicolae Mureșan, secretar al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație spune că s-au făcut mai multe propuneri. Printre altele, aceștia au făcut referire la prevederea ce viza reglementarea unui sistem informatic de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, în format online, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, începând cu 1 ianuarie 2025.
„Federația Națională a Sindicatelor din Administrație atrage atenția asupra formei și fondului în integralitatea ei a legii adoptate în vederea modificării și completării procedurii de evaluare a performanțelor individuale ale funcționarilor publici și solicită reexaminarea oportunității adoptării unor măsuri cu asemenea impact, desigur, cu implicarea tuturor factorilor decizionali, inclusiv a organizațiilor sindicale reprezentative ale funcționarilor publici.”, au punctat liderii FNSA. Discuții au fost purtate și cu privire la eliminarea inechităților salariale, astfel încât să fie stimulată performanța în administrație.
































