ACS Fotbal Feminin Baia Mare – Olimpic Star Cluj-Napoca 14-0 (8-0)
A venit și soarele pe strada ”domnițelor râului”, care au contabilizat primul succes al stagiunii. Și nu oricum, ci cu un scor fluviu, ACS Fotbal Feminin Baia Mare dispunând în etapa 3 a Ligii 2, pe teren propriu, cu scorul de 14-0 (8-0), de Olimpic Star Cluj-Napoca.
”Domnițele râului” și-au rezolvat primele puncte ale sezonului încă din prima repriză, principala marcatoare a formației antrenate de Daniel Lupuți fiind Georgiana Marița, jucătoare care a înscris șase goluri (15, 17, 23, 28, 49 și 83). Restul golurilor au fost marcate de Andreea Gulin (10, 36), Georgiana Pâtcă (34, 38, 46), Giulia Florian (54), Diana Butuza (61) și Dariana Szalay (81).
• ACS Fotbal Feminin Baia Mare: Cosma (46, Dumitraș) – Puja, C. Rus, Butuza (C), Olar, Danciu (59, Maroșan), Gulin, Szalay, Marița, Pâtcă, Florian (64, Asăujan). Antrenor: Daniel Lupuți.
Rezultate etapa 2, Seria 2: ACS Fotbal Feminin Baia Mare – Olimpic Star Cluj 14-0; Atletic Drobeta Turnu Severin – Campionii FC Argeș 2-1; Atletic Olimpic Gherla – CSM Unirea Alba Iulia 4-0; Politehnica Timișoara II – AFC Hermannstadt 2-1; ACS Roma Florin Pădurean – Athletic CS United Bihor 0-1.
Program etapa 4: • Duminică, 8 octombrie, ora 11: Olimpic Star Cluj – FC Hermannstadt; CSM Unirea Alba Iulia – ACS Roma Florin Pădurean; Campionii FC Argeș – Atletic Olimpia Gherla; ACS Fotbal Feminin Baia Mare – ACS Atletic Drobeta Turnu Severin; Athletic CS United Bihor – Politehnica Timișoara II.
Bravo fetelor, v-ați mobilizat şi ați demonstrat că aveți valoare.