Aventuri culinare de toamnă • În căutarea unei ciuperci superrare, în văi cu miros de mistreț și tropot de cerb

Dacă iubești natura, dacă iubești Maramureșul, dacă înțelegi că el, județul, nu înseamnă orașe, drumuri, sate, ci ele sunt așezate, poate vremelnic, pe acest pământ, nu poți să nu fii interesat de raritățile pe care le poate oferi zona. Am umblat, zilele trecute, pe urma unei ciuperci rare. Nu e cea mai rară, nu e aproape dispăruta Rhodotus Palmatus ce lăcrimează, dar e rară și impresionantă. Am căutat și, cu ceva șansă, am găsit ciuperca coral Hericium coraloides, după ore de băntuit printr-un defileu. Din respect pentru ea, pentru raritatea ei, ne vom feri s-o localizăm.
Șansa noastră a fost o postare pe Facebook a unor motocicliști enduro temerari, ce au văzut un buștean cu așa ceva, au pozat, s-au minunat, au plecat. Împreună cu alt pasionat de aventură și de ciuperci, Adrian Pașca, amator de enduro, rafting, dar și de ciupercărit, am plecat în căutarea minunăției. În zonă de defilee semisălbatice, am intrat pe o vale ce alimentează râul în defileu. La o după-miază, cu aproximativ 28 de grade Celsius, am intrat pe un defileu în care erau mai puțin de zece grade. Piele de găină instant. Noroc cu seceta, apa era puțină, am sărit din piatră-n piatră. Dar ce deliciu ar fi fost să parcurgi defileul acela prin apă până-n genunchi, ca să nu zicem până în brâu, în costume de neopren!!! Dar abia intrați, dăm de prima surpriză. Ghidul nostru ne arată o surpare ce nu prevestea nimic.

„Hai să intrăm în peșteră… (n.r.-în ceee?) A fost prospecțiune, e galerie ce se ramifică. M-am interesat, cineva o zis c-o căutat uraniu. Oricum, cine pescuiește în zonă, în râu, știe clar că pe o distanță de câteva zeci de metri în jos nu stă nici un pește…”, zice el.
Intrăm, cu lanternele telefoanelor.

Superb… un culoar lung, cu porțiuni în care mai este ici-colo construcția aceea de grinzi. Pe o grindă, vedem o formațiune ce pare a fi aur… am înghețat. Putea fi, dar erau broboane de apă aurii, superbe. Cu sau fără aur. Ajungem în capăt, revenim, ieșim, continuăm traseul prin defileu. Se văd urmele motocicliștilor, mare curaj trebuie să ai să urci pe cascade în sus, pe alocuri sunt zone inabordabile, unde au avut de urcat pe versanți. Dar tot aici, în nisipul din vale, vedem urme nenumărate de mistreți, plus copite mari, de cerb sau ciută. Și urcăm, și urcăm, deja soarele se lasă și aduce cu el și mai mici temperaturi. Nu foarte pregătiți am intrat pe defileu…dat fiindcă am pornit la ora 4 după-amiaza…
Apoi, după sinuozități nenumărate ale văii, dăm de un lemn mic, putred, cu o primă ciupercă de gen. O lăsăm la locul ei, urcăm, dăm de primul lemn masiv, de 3-4 metri, plin ochi de Ciuperca coral sau Dinți de coral. Și ea, și sora ei, Coama leului, tot din familia Hericium, au fost studiate de cercetători japonezi și le-au descoperit calități medicinale incredibile, mai cu seamă în refacerea legăturilor neuronale. Nu e o ciupercă aliment, deși e perfect comestibilă, cât una medicament! Ceva mai sus, alt buștean umed, în vale, înainte de a putrezi, e plin ochi de corali albi perfecți, strălucitori aproape! Și în sus, defileul continuă.
Nu ne putem opri din filmat și din fotografiat. Cu inima strânsă, luăm câteva. Nu e interzis, dar cumva le-ai lăsa acolo, să revii la ele an de an, ca la un templu al Mamei Gaia, să te închini. E o minune a naturii, indiscutabil. În egală măsură, știi că ce-ai văzut acum e în categoria „o dată-n viață”!!
La ploile de toamnă sau la topirea zăpezii, buștenii pot putrezi sau pot fi duși la vale, până în râu. Ar putea să nu mai fie acolo la anul, fără nici o problemă. Vor rămâne însă pozele, pe care vi le oferim cu drag. Undeva în aceeași categorie de rarități mai apar Amanita Caesarea-crăițele, sau Hribul regal-Boletus regis. Dar și amintita Hericium erinaceus-Coama leului, și ea găsită de noi în Maramureș pe trunchi de stejar. Ambele cu indicații terapeutice atât în refacerea creierului (inclusiv pentru Alzheimer), cât și cu presupuse calități anticancerigene.
Culinar vorbind, crude au gust interesant și astringent de ridichi, dar sunt folosite în bucătăria asiatică în diverse moduri, coama leului având după gătit o aromă fină de homar. Ambele ciuperci se află pe lista roșie a ciupercilor rare, pe cale de dispariție, din Europa. De unde și încântarea noastră de a le fi căutat, fie și pe râpe cu miros și urme de mistreți.
Cât despre finalul aventurii, ne-a mai oferit o încântare, chiar dacă doar auditivă. La întoarcere, ieșiți din defileu, pe un drum fores­tier abandonat, auzim în față foșnet de crengi, apoi un tropotit masiv de animal greu. Partenerul de aventură, mai priceput în ale sălbăticiei, spune inițial că a fost o turmă de mistreți, apoi, dând de urme, constată că drumul ne-a fost traversat de un cerb cu ciută, ce au luat-o la fugă în sus, pe deal. La secunde de întâlnire am fost, doar că, pe fond de apus de soare, pe liniște, ne-au auzit vorbind, dezbătând măreața descoperire. Ce-i drept, orice fel de om de munte ai fi, e destul de greu să găsești într-o după-amiază de aventură, o prospecțiune cu galerie cu „apă de aur”, defileu cvasivirgin, bușteni cu sute de Ciuperci coral, iar la final, să-ți dea binețe, din fugă, cerbul cu ciuta aferentă!