Teodora Dănțăușa, invitată la concertul de Crăciun din Roma

0
261

Îndrăgita Teodora Dănțăușa a fost invitată recent de Radio România Actualități pentru a susține un recital de colinde în cadrul vestitului concert de Crăciun de la Roma intitulat “Tradiții prin ochi de copii”. Evenimentul va avea loc ca de obicei în centrul istoric al cetății eterne și va reuni copii talentați români atât din Italia, cât și din străinătate.
Concertul de Crăciun de la Roma, organizat deja de șapte ani, va avea loc pe data de 16 decembrie, la Basilica dei Santi XII Apostoli, iar Teodora este invitată să susțină un recital de colinde autentice maramureșene.
“Tradiții prin ochi de copii” va fi filmat în întregime și transmis pe paginile de Facebook ale Ambasadei României la Roma, Școlii Române din Roma (Accademia di Romania), Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, precum și pe televiziunea Romit TV, foarte urmărită în Italia.
Până atunci, Teodora Dănțăușa va susține un recital de pricesne, pe 27-28 octombrie, la Mausoleul Mărășești și la cel din Mărăști, dar și la Mănăstirea Brazi.
Momentul Teodorei este cuprins în programul activităților prilejuite de ediția a VI-a a Școlii Europene Danubiane “Cultură și spiritualitate românească”.
Teodora Dănțăușa este elevă a Colegiului de Arte Baia Mare, în clasa a VI-a, unde studiază pianul și flautul.
De asemenea, este membră a Ansamblului Folcloric “Hori și Joc” a Palatului Copiilor Baia Mare, condus de prof. coregraf Maria Seraz, unde activează, de la vârsta de cinci ani, și ca dansatoare și solist vocal.
Mai mult, Teodora studiază canto popular cu profesorul Marcel Seraz și este membră a “Coralei Doxologia” a Catedralei Episcopale Baia Mare (dirijor, prof. Paula Bondre).
Tânăra are în palmares peste 40 de trofee naționale, dintre care amintim: Festivalul “Cătălina” Iași, Festivalul „Voce de artist” Craiova, „Ucraina unește lumea” Kiev, „Ursul din Carpați” Vulcan, „Ursulețul de Aur” Baia Mare, dar este cunoscută în întreaga țară după ce, în 2021, a avut cel mai emoționant moment al sezonului 11 de la „Românii au talent”, cu melodia „Tăticul meu e la război”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.