Start la construirea pistei de biciclete ce străbate oraşul Vişeu de Sus

0
110

Timpul prielnic a determinat începerea unei noi investiţii a autorităţii publice locale din Vişeu de Sus. De această dată vorbim despre infrastructura „verde” a oraşului.
Astfel, muncitorii lucrează deja viitoarea pistă de biciclete, ce se va întinde de-a lungul oraşului.
”Profităm de vremea frumoasă și de lipsa precipitațiilor și continuăm lucrările din oraș prin începerea unui nou șantier. Am dat start implementării proiectului cu denumirea «Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde în Orașul Vișeu de Sus, prin realizarea de piste pentru biciclete la nivel local», finanțat prin PNRR – Componenta 10 – Fondul Local, care presupune realizarea unei piste moderne de biciclete, la standarde actuale de siguranță, pe o lungime de 2,7 km, de la pod DN18 (zona spital) până la pod Valea Vinului. Pista de biciclete va fi, pe lângă o alternativă extraordinară pentru sport și relaxare, o conexiune facilă și rapidă între centrul orașului și minunata zonă a Văii Vinului, mai ales după asfaltarea celor aproape 4 km de drum aferenți străzii Valea Vinului (până în zona izvoarelor de borcut), unde vom amenaja o frumoasă zonă de picnic și petrecere a timpului în aer liber” – a explicat primarul Vasile Coman.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.