Ce recomandări nutriționale există la vârsta a treia? Care sunt tipurile de alimente indicate în diferite afecțiuni? Acestea sunt câteva întrebări la care specialiști în nutriție au răspuns participanților la cursul de formare organizat în cadrul proiectului Tast’Age.
Varietatea are rol important într-o alimentație sănătoasă, mai ales pentru vârstnici. Tot atât de important este impactul pe care îl au anumite alimente asupra organismului și psihicului, iar Tast’Age este un proiect Erasmus+ care vizează tocmai promovarea unei alimentații sănătoase pentru vârstnici.
Partenerii din România, Franța, Grecia și Spania au fost găzduiți de organizația Aproximar din Lisabona (Portugalia), unde au participat la un curs de formare menit să își dezvolte cunoștințe și competențe în domeniul nutrițional. ASSOC se numără printre participanții la proiect, având o contribuție importantă și datorită experienței în domeniu.
Printre activitățile practice desfășurate în cadrul cursului de formare, cei prezenți au participat la un atelier de gătit ca să facă practică pe propria piele.