Echipa de specialiști din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Maramureș, în colaborare cu Centrul Județean de Excelență Maramureș și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, propune un material cu un conținut inovator, care să vină în sprijinul cadrelor didactice, specialiștilor, părinților, copiilor supradotați.
Ghidul „Copiii supradotați! Cine sunt ei și cum îi putem susține?” a fost elaborat respectând valorile și principiile care stau la baza sistemului de învățământ preuniversitar precum colaborarea, diversitatea, excelența – atingerea celui mai înalt potențial în educația și formarea profesională, asigurarea accesului la educație a tuturor copiilor, incluziunea, integritatea, profesionalismul, respectul și, nu în ultimul rând, responsabilitatea tuturor actorilor implicați în procesul educațional.