Maramureșenii, interesați să își cumpere vechime în muncă

0
171

Maramureșenii sunt dornici să își cumpere vechime în muncă. Peste 400 de persoane au încheiat până acum, la Casa Județeană de Pensii Maramureș, contracte de asigurare socială pentru care au achitat integral contribuțiile aferente. Vechimea în muncă poate fi cumpărată până la finele anului 2024.
Pot cumpăra vechime în muncă persoanele din țară sau din străinătate care nu sunt pensionari și care nu au fost asigurate în sistemul public de pensii.
“Această formă de asigurare se adresează tuturor persoanelor care doresc să-și completeze stagiul de cotizare în vederea acordării pensiei pentru limită de vârstă, respectând vârsta standard de pensionare de 65 ani la bărbați și 63 ani la femei” – potrivit Casei Județene de Pensii.
Practic, maramureșenii pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana “nu a realizat stagiul de cotizare sau stagiul asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia”.
În evidențele Casei Județene de Pensii Maramureș figurează 370 contracte de asigurare socială conform legii 263/2010 și 453 de contracte de asigurare socială conform OUG 163/2020 prelungită până la data de 31 decembrie 2024, după ce termenul inițial fusese 1 septembrie 2023.
În continuare sunt maramureșeni dornici să cumpere vechime în muncă. 825 de lei trebuie să achite lunar, cei care doresc să câștige vechime în muncă.
“Cota contribuției individuale de asigurări sociale este de 25% din salariul minim pe economie, respectiv 825 RON/lună, indiferent de condițiile de muncă. Valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată utilizat la calculul contribuției de asigurări sociale începând cu 1 octombrie este de 3.300 lei” – a punctat directorul executiv al Casei Județene de Pensii Maramureș, Lucica Onea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.