Încă un oraş din Maramureş va avea autobuze electrice

0
215

La Târgu Lăpuş a fost semnat contractul privind achiziţia de autobuze electrice și stații de încărcare în cadrul proiectului „Modernizare transport public”, finanţat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante).
În conformitate cu contractul, în Târgu Lă­puş ar urma să fie cumpărate 6 autobuze electrice noi de 10 metri şi vor fi realizate 6 stații de încărcare lentă și 3 stații încărcare rapidă. „Autobuzul electric îndeplinește condiții speciale de fiabilitate ridicată, securitate și confort, având o capacitate de 77 persoane (24 scaune, 53 în picioare), fiind prevăzut cu loc special amenajat pentru cărucior rulant. Caroseria este garantată la coroziune 8 ani, iar revizia zilnică nu este necesară datorită funcției de autodiagnoză. Autobuzele sunt prevăzute cu sisteme de contorizare a numărului de călători, de supraveghere video interior – exterior, precum și de informare audio-video a pasagerilor. Acestea urmând a comunica date despre: rute, stații, anunțuri vocale etc”, se precizează în document.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.