Parcă în nici un alt loc din Maramureș nu te lovești de atâtea contradicții. În cele ce urmează, scoatem la iveală cele ce le ascunde pe sub poale Țara Lăpușului. Ce este interesant e că aici există un echilibru, fie el fragil. Pe alocuri prin Maramureș, echilibrul e pierdut… sunt locuri ba distruse de urât, de rău, de secrete urât mirositoare (vezi Săpânța), ba toate relele nu pot acoperi măreția locurilor (vezi Borșa). Ne plimbăm deci prin Țara Lăpușului să-i căutăm secretele de toate felurile.
Pornim din nordul regiunii folclorice, din Băiuț. Unde, evident, ai bune și rele. De aici izvorăște Lăpușul, de sub Văratec, după care este urgent poluat cu ape de mină și iazuri și halde, în așa fel încât să plece din zonă aproape decedat. Pe de altă parte, tot surprize acvatice ne fac să ridicăm pălăria: izvorul pulsatoriu de la Poiana Botizii, puzderia de izvoare minerale, plus acea interesantă „baltă albastră” de la Cizma-Poienile Izei. Dar Băiuțul are de asemenea și cea mai mare populație de urși din Maramureș, în Munții Lăpușului, ba urmează să aibă și zimbri! 
Coborând, avem la Lăpuș o comunitate tradițională și tradiționalistă, inclusiv cu acea interesantă Vale Râoaia, cu mănăstire cu tot. De subliniat, că Țara Lăpușului are cele mai multe mănăstiri din Maramureș, ca regiune. Comuna Cupșeni are tradiții plus frumoasele sate Ungureni și Costeni. Dar mai are și Șatra Pintii, de unde constatăm că orgolii și ambiții de proprietate consecutive au făcut ca biserica de lemn a unui schit din vârf să fie trasă de pe fundația de beton cu TAF-ul și lăsată să putrezească mai încolo… Orgolii… Dar ieșim elegant din zona religioasă, să nu supărăm lăpușenii cei credincioși, nu de alta, dar am mai avea câteva de zis și despre „buna credință” de la Rohia, Râoaia, Băiuţ etc. Ne abținem, deocamdată.
Continuăm lista de cald/rece din Țara Lăpușului, ajungem la Suciu și Groșii Țibleșului. Unde constatăm că, așa puțini cum sunt, avem ultimele ciurde de bivoli, superbe. Avem de asemenea la Groși Muntele Țibleș, de pus în ramă până mai are pădure. Dovadă tristă stă Hudinul, muntele partizanilor, ce a fost exploatat și niciodată reîmpădurit, arată ca un munte cu gâtul gol. 
Groșiul mai are de arătat o peșteră raritate europeană sau Casa de piatră a Bozghii, dar lista abia ar începe. Și ajungem la Târgu Lăpuș, oraș-centru de regiune, cel cu 13 sate aparținătoare. Printre ele, sate de câmp, ba de groapă, altele de deal sau de munte. Însuși orașul pare înconjurat de mănăstiri, ba constatăm și altă anomalie. Cel mai eficient oraș din Maramureș în materie de colectare selectivă a gunoaielor, de nivel european, e înconjurat de gunoi. De parcă cineva din interior sau poate vecinii ar vrea să facă rău, să arate că „nu e, dom’le, chiar așa”. Pe Pietriș gunoi, pe trecerea Boiereni-Măgoaja gunoi, spre Groape în pădure, gunoi. Vorba unui cititor, mai că putem face gunoiul de pădure brand de Maramureș!!!
Dar mai avem de arătat anomalii de Lăpuș. La Coroieni avem o comunitate aproape sufocată de o alta în creștere galopantă, cea de romi de la Ponorâta. Dar tot aici avem straniile Chei ale Babei sau lacuri de pește imense și dosite, ce trebuie revăzute. Cu un drum, aflându-ne la limita cu vecinii Vima, trebuie să observăm și să vă reamintim specificul toponimelor din Țara Lăpușului. Nume faine, neaoșe, o mare parte cu trimitere la Pintea. Altele conținând mici obrăznicii: Pișetoarea, Dâmbul P…lii, P…da Babii. Și mai sunt. Interesant e că cele amintite sunt la doar 10-15 kilometri unul de altul. Dar ajungem la final de traseu, la Vime, cele ce dețin cam cea mai sălbatică porțiune a Defileului Lăpușului, mărginit pe de-o parte de Culmea Prelucilor, alt loc memorabil și remarcabil. Pe de alta, de sate lăpușene și chiorene. Culmea, dar totodată în aceeași idee a conviețuirii și a secretelor lăpușene, iată… Defileul Lăpușului cel abuzat și aproape ucis în Băiuț, abundă de viață: de la broaște rare la pescăruși albaștri, la pești, la cerb, căprioare, lupi, castori, vidre, ba de o vreme se vorbește de urși. 
La fel, vegetație impresionantă, cât o mai lasă acolo iubitorii de lemn. Pe de altă parte, primăvara locul geme de gunoaie, mai mare rușinea față de pasionații de rafting ce vin din țară și nu numai.
Lăsăm deci imaginile să vorbească, mai mult decât noi. Facem doar un mic rezumat, nu foarte fluent și nici foarte coerent, dar Dvs. veți înțelege clar ideea: Peșteri rare. Ape minerale. Gunoaie. Steril. Bivoli. Urși. Tradiții. Horea cu noduri. Mănăstiri. Tăieri masive. Toponime haioase. Pintea. Zimbri. Țigani. Rafting. Creste. Stânci. Gunoaie.
Emblemele Maramureșului ar trebuie sa fie o biserică, un ciot de lemn și PETuri. Că de astea avem din belșug. Degeaba sunt locuri faine daca nu se rezolva și problemele.