• suma necesară de plată depășește 1 milion de euro •
Maramureșul se confruntă cu cea mai mare nevoie financiară în ceea ce privește drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES). Ministerul Educației a solicitat zilele trecute, din fondul de rezervă, suplimentarea bugetului său pe anul 2023 pentru a putea plăti drepturile elevilor cu CES și acoperirea cheltuielilor de personal și materiale din unitățile de învățământ particular și confesional acreditate.
Proiectul de Hotărâre de Guvern, transparentizat de minister, arată că suma totală solicitată este de 52.383 mii lei.
Situația devine alarmantă dat fiind că eliberarea certificatelor de orientare școlară și profesională s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2022-2023, iar un număr semnificativ de copii cu cerințe educaționale speciale nu au beneficiat încă de drepturile cuvenite.
Ministerul Educației propune, așadar, o suplimentare bugetară pentru a acoperi aceste deficiențe.
Conform documentului, Maramureșul se confruntă cu cea mai mare nevoie financiară în ceea ce privește drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale. Astfel, pentru învățământul special, județul solicită 273.000 de lei, iar pentru învățământul de masă, suma necesară se ridică la 4.904.000 de lei.
În total, Maramureșul cere peste 5 milioane de lei pentru a asigura plata integrală a drepturilor, aproximativ 1 milion de euro.
“Acești bani nu au fost plătiți în Maramureș începând cu luna februarie a acestui an. Am intervenit și sperăm ca acești bani să ajungă cât mai repede, prin consiliile locale, către copii. Suma necesară de suplimentat pentru achitarea integrală a drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale în anul 2023 este de peste 5 milioane de lei, iar numărul total de beneficiari este aproximativ 1.800”, a declarat Mihai Cosmin Pop, inspector școlar general.
În Maramureș, 1.065 de elevi cu cerințe educaționale speciale sunt integrați în învățământul de masă, 750 sunt în învățământul special, iar 7 beneficiază de servicii educaționale private.































