Corul bărbătesc din Finteușu Mare, din nou la Chicago

0
188

Anul trecut, pe vremea aceasta, Corul bărbătesc din Finteuşu Mare, dirijat de profesorul Andrei Dragoş, se pregătea să treacă Oceanul, spre Statele Unite, mai bine zis la Chicago.
Au fost în America, şi-au lăsat amprenta acolo şi, iată, că renumitul cor, de-o vârstă cu Unirea cea Mare, va fi din nou la Chicago. Între 22 noiembrie și 4 decembrie, Corul bărbătesc din Finteușu Mare va bucura sufletul românilor de peste Ocean cu cultura tradiţională, promovând proiectul Cântec din sufletul neamului.
În 25 noiembrie, co­rul va concerta la Cleveland, iar în 26 noiembrie, la Detroit şi Chicago, marcând cei 105 ani de la Unirea cea Mare, dar şi vârsta corului. Apoi va concerta, cu un repertoriu adecvat, în bisericile din zonă, iar în 2 decembrie, în organizarea Consulatului României din Chicago, se va celebra Ziua Naţională a României. Alături de corul din Finteuşu Mare, vor evolua artişti de origine română stabiliţi în Chicago, precum solista Paula Hrişcu.
Aşa cum spunea, anul trecut, doamna Carmen Rădoi, reprezentanta comunităţii româneşti, co­rul din Finteuşu Mare a reuşit să transmită, prin cântecele patriotice, prelucrări folclorice, cântece religioase şi colinde, puterea muzicii de a uni oamenii şi de a menţine vie identitatea şi cultura naţională. O va face, cu aceeaşi bucurie, şi în 2023.
Dirijorul corului, profesorul Andrei Dragoş, ne-a promis că ne va ţine la curent cu tot ce se va întâmpla pe pământ american.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.