Ploile generoase din aceste zile, de joi încoace, au adus o situație ciudată. Maramureșul intră în ultima lună a anului 2023 cu pericol de inundații, inclusiv coduri portocalii și roșii.
De altfel, prima problemă a apărut la apele de munte, de pe versanți, cele cu caracter de torent. Nici măcar Baia Mare n-a fost în siguranță, dovadă stând străduțele de sub dealurile subcarpatice. De pe strada Nucului veneau ape furioase și murdare, ce făceau alte străzi ulterior (zona fostei flotații și a Romaltyn) aproape periculoase.
De asemenea, ape furioase au adus Cavnicul, apoi Lăpușul, cu mai toți afluenții săi. Vineri, Lăpușul se pregătea să iasă din matcă, după care sâmbătă chiar a ieșit, inundând porțiuni spre diguri, la Cătălina și Lăpușel. Și în zona de nord a Maramureșului, afluenții Tisei, Vișeului și ai Izei au creat probleme și emoții. Evident, râurile au adus cu ele gunoaie, de pe toți afluenții și versanții.



































