Dacă ai o părere foarte bună despre tine, ai impresia că Maramureșul nu mai are niciun secret pentru tine, nu mai are nimic de spus. Doar ai fost cu Mocănița, pe Pietrosul, pe Creasta Cocoșului, la Cimitirul vesel, la Rohia, la Bârsana la mănăstiri, nu? Dacă ai o părere bună, totuși, dar și mintea deschisă, astfel încât, conform bancului, orizontul tău să nu se îngusteze pe zi ce trece până devine punctul tău de vedere, constați că mai ai foarte multe lucruri noi de aflat și de văzut aici, la noi acasă. Anul acesta, ne-am luat și noi “lecția de umilință” și am descoperit sau chiar redescoperit locuri foarte interesante.
Șugău-Agriș, casa finlandeză
Am tot căutat un pretext pentru a ajunge în zona Agriș, pe la Șugău, dintre Vadu Izei și Sighet. Am mai fost, dar nu până sub falia ce mărginește platoul Tătaru. Am plusat și am forțat, am urcat Strunga Țiganului, de-am ajuns în Baia Mare aproape integral pe drumuri de câmp și forestiere. 
Însă înainte, am văzut în sfârșit Casa finlandeză presupus a fi fost sediul de campanie a generalului Leonard Mociulski între cele două războaie mondiale. Apoi am văzut superbul perete de andezit și urcarea pe Strunga Țiganului, turme de vaci Angus, apoi Cioatele lui Șter, Poiana Brazilor, Câmpul Tătaru. Preluca Cățelei. Și alte locuri frumoase cu nume frumoase. Impresionant loc, ne-a mai rămas să traversăm zona dinspre Săpânța spre Blidari și ne declarăm mulțumiți.
Munții Maramureșului deasupra Borșei
De ani ni se tot promite că mergem să parcurgem Drumul lui Mackensen, făcut de trupele germane în primul război mondial pe limita cu Ucraina, evident cu forță de muncă locală. Am ajuns, în perioada de înflorire a rododendronului. Din Pasul Prislop în sus, nu spre munții Rodnei, ci spre ai Maramureșului, ajungi spre Fântâna Stanchii până vezi granița, ba vezi clopotele acelea imense metalice de pe graniță, cu foste stații radar ale URSS, dezafectate acum. O zonă de munte superb, plină de povești, acolo e adevărata civilizație montană. Cea cu oameni duri, hotărâți, simpli, dar siguri pe ei. De altfel, am mai spus-o, dacă vrei că cauți cea mai mică, cea mai infimă urmă de dac liber, acolo trebuie căutat.
Torenții ce alimentează Lăpușul în defileu
Ne-am promis, am tatonat zona, doar n-am prins momentul prielnic de a purcede. Totuși am intrat de două ori pe Valea Crăciun din Preluca Nouă, de asemenea pe Valea Rea dintre Preluca Nouă și cea Veche. La fel, am intrat pe Valea Custurii de la Codru Butesii. La fel pe Valea Cioltului și a Scândurilor. Superbe locuri ascunse avem. Dar abia am început, mai avem de descoperit în zonă…de toate. De la cascade la stânci, de la tăieri în defileu, în zonă protejată la gunoaie aruncate sfidător.
Icul de deasupra Budeștiului
Am insistat să urcăm spre mănăstirea Budeștiului, ba dincolo de ea, de-am ajuns într-un fund de sac interesant, cumva prinși între Budești, Cavnic, Băiuț și Poienile Izei. Un amestec de sălbăticie, de locuri superbe, cu poluare veche, cu steril și tăieri. Merită revenit și aprofundat. La fel cum e de aprofundat zona de deasupra Băiței, pe Lomaș, spre Țiganu, cu cascade, refugii, zmeură și urși. Tot n-am reușit să parcurgem “autostrada forestieră” de la Băița-microhidrocentrală la Blidari, în lipsa sprijinului silvic. Mai încercăm.
Culmea din extrema sudică
Practic, habar n-aveam ce se găsește de pe Mesteacăn și Valea Chioarului în dreapta, spre Fericea, ba mai adânc, spre Chelința sau chiar spre satele Mireșului. Am fost, am văzut, ne-a impresionat o anume căldare, îi zice “La baltă-n goruni”, se găsește deasupra Mesteacănului. De vis.
Culmea Codrului. La propriu
Tot n-am reușit să parcurgem Culmea Codrului cum ne propusesem, de la Bicaz la Ardusat…pe limita cu Sătmarul. Dar am înțepat-o în mai multe locuri, la Fărcașa, Bicaz, Asuaj sau Băița de sub Codru. Frumoase păduri. Sigur, în zilele acestea e simfonie de drujbe. Dar tot frumoasă (încă) e.
Cu Cavnicul la mijloc
Nu Cavnicul în sine ne-a interesat cât locurile adiacente, mai puțin umblate. De exemplu, partea dreaptă a pădurii, de la Șurdești spre Răchițele și pășunea Bloajei. Dar și dincolo, deasupra iazului ecologizat de steril, la Piatra Bulzului, unde au avut vecinii de disputat păduri și acces. La fel, dinspre Bloaja, cu curaj, poți urca spre drumul dintre Cavnic și Băiuț, la fel cum poți ieși spre Șatra Pintii și Cupșeni.
Înapoi la porția de uraniu
Chiar dacă tot n-am ajuns să vedem Vinderelul cel furios, cel mai înalt torent de munte din țară, am fost la baza lui. La Repedea în sus, pe valea cu același nume. Spre confluența cu Vinderelul, unde era prospecțiune de uraniu, acum închisă. Cu ghilimele, vedeți în foto cât de închisă.
Treceri spre Bistrița vecină
Cu un drum, am descoperit cum se iese din Maramureș spre Bistrița. Și pe la Dragomirești, pe Baicu. Și pe la Săliștea. Și pe la Suciu, ba prin două locuri. Ieșim deci din an mai învățați, mai cunoscători? Poate, dar mai avem înainte munți de informație, locuri de văzut și de revăzut. Vrem să vedem cătunele Poienilor de sub Munte, până sub vârful Stogu, ba și tăierile acelea legendare de la Bârsănescu. Vrem să revenim pe Valea Frumușaua în sus de la Petrova spre Pop Ivan, nu pe ploaie. 
La fel, e de revăzut Defileul Cavnicului pe viitură. Vrem să coborâm cu barca pe Tisa, de la Valea Vișeului la Lunca la Tisa. Vrem să traversăm de la Săpânța la Poiana lui Dumitru a Băii Mari. Vrem să traversăm din Borșa pe Valea Fătăciunii spre Novăț, pe Vaser. Vrem să intrăm în galeria de mină din Baia Borșa ce iese pe Vaser! Vrem să venim în Munții Țibleș dinspre Bistrița, să căutăm cătune părăsite. Vrem să trecem peste Văratec, de la Botiza spre Băiuț. Țineți aproape, mai avem de descoperit destul din Maramureș!!
