Mihai Pop, inspector școlar general, a fost prezent alături de primarul Vasile Moldovan, la Școala Gimnazială Nr. 5, structură a Școlii Gimnaziale Nr. 10 Sighetu Marmației, unde au oferit elevilor și preșcolarilor cărți educative și inspiraționale care să sprijine dezvoltarea personală și să încurajeze protejarea mediului înconjurător.
„Proiectul „Selectarea deșeurilor se-nvață de pe băncile școlii” s-a derulat în parteneriat cu ADI Deșeuri, director Romeo Dobocan, și reprezintă un cadou surpriză de Sf. Nicolae pentru copiii care s-au implicat cu entuziasm în proiectele de mediu și de selectare a deșeurilor”, a punctat Mihai Pop, inspector școlar general.
În proiect au fost implicate unitățile școlare din județul Maramureș. De aceste cărți beneficiază toți cei 32.624 de copii din învățământul preșcolar și primar ai județului care vor putea parcurge materialul „Andreiuț învață să selecteze corect deșeurile”.


























