Un proiect extrem de important pentru Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare este pe cale să se finalizeze. Este vorba despre montarea a 2.000 de panouri fotovoltaice care se instalează în prezent în spatele unității medicale.
Parcul fotovoltaic va asigura aproximativ 70% din consumul de energie electrică pe care spitalul o consumă în fiecare zi, economia fiind astfel de peste două milioane lei/an. Aici vor fi produși aproximativ 900 kilowați/oră, iar până săptămâna viitoare vor fi instalate toate cele 2.000 de panouri.
Proiectul are o valoare de 7,95 milioane lei și este finanțat integral din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a precizat: “Avem proiecte importante pentru dezvoltarea și modernizarea Spitalului Județean Maramureș, deoarece maramureșenii trebuie să aibă acces la servicii medicale de calitate, în condiții moderne. Spitalul Județean dispune de 920 de paturi, multe cabinete medicale, laboratoare, toate consumatoare de energie. Cheltuim milioane și milioane de lei pe energie. Am făcut acest proiect european pentru a reduce consumul de energie. Se lucrează în ritm alert ca să putem deconta banii europeni până la finalul anului. Intenționăm de asemenea să demarăm un nou proiect, pentru toate instituțiile din subordinea Consiliului Județean Maramureș: vom depune o altă cerere de finanțare, mai mare decât aceasta, pentru rezolvarea consumului de energie la DGASPC, instituțiile de cultură, toate casele de tip familial”.





























