Târg de Crăciun caritabil la ”Arte”

0
41

Colegiul de Arte Baia Mare a fost învăluit în atmosfera călduroasă a sărbătorilor odată cu desfăşurarea Târgului Caritabil de Crăciun, un eveniment aşteptat cu entuziasm de către elevi şi organizat cu sprijinul cadrelor didactice.
Elevii au adus spiritul sărbătorilor în standurile lor, unde au vândut cu pasiune ornamente pentru Crăciun şi dulciuri delicioase, animând şcoala cu forfotă şi entuziasm. Negocierile au făcut parte din atmosfera plină de viaţă, iar abilităţile de colaborare şi spiritul antreprenorial au fost la înălţime.
Consolidarea relaţiei dintre şcoală şi familie a fost unul dintre obiectivele principale ale evenimentului, iar organizatorii doresc să aducă un sincer mulţumesc tuturor părinţilor care au susţinut acest proiect caritabil, înţelegând că o astfel de colaborare este esenţială pentru oferirea unor experienţe memorabile elevilor.
Banii strânşi din vânzarea decoraţiunilor realizate cu migală de către elevi vor fi gestionaţi la nivelul fiecărei clase, oferindu-le flexibilitatea de a-i utiliza pentru resurse materiale necesare, activităţi extra­şcolare sau pentru a susţine cauze umanitare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.