Greu de învins campioana

0
53

Știința Explorări Baia Mare – CSM Arcada Galați 1-3 (22-25, 16-25, 25-19, 20-25)
În ultima etapă a turului, dar și a anului, Știința Explorări a jucat împotriva campioanei CSM Arcada Galați. Confruntarea din Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” a revenit grupării vizitatoare, 1-3 (22-25, 16-25, 25-19, 20-25), însă după o replică edificatoare a băimărenilor.
Formația de pe locul 8 înaintea acestui meci ar fi putut obține mai mult din această dispută, dispunând de multe momente pozitive, dar în cele din urmă valoarea campioanei a fost esențială în desemnarea învingătoarei. Diferența a fost făcută la serviciu și în atac, cu toate că francezul Pierre Bouleau a salvat câteva mingi care păreau pierdute.
Știința Explorări a încheiat turul pe locul 9, la două puncte de ultimul loc de play-off, asigurat momentan de SCM Za­lău, dar mizează pe un retur mult mai eficient care să consfințească calificarea între primele opt echipe ale Diviziei A1 la volei masculin.
• Știința Explorări Baia Mare: Santos 10 p (2 blocaje), Mesquita Campos, Silvășan-Pașca 6 p (4 blocaje), David 3 p, Cheagă 12 p (un as, un blocaj), Ramirez Pita 23 p (3 ași, un blocaj), Bouleau (libero, 62% preluare excelentă). Au mai jucat: Catrina 3 p (2 ași, un blocaj), Crișan, S. Dragomir, Breban. Antrenori: Marius Botea, Sorin Pop, Gheor­ghe Socaciu.
• Arcada Galați: Woch 5 p (un as, 3 blocaje), Butnaru 2 p (un blocaj), Bala 9 p (un as, 2 blocaje), Nikula 19 p (un as, 3 blocaje), Karimisouchelmaei 4 p (un as, 2 blocaje), Hamacher 10 p (un blocaj), Toman (libero, 42% preluare excelentă). Au mai jucat: Aldea 9 p (4 ași, un blocaj), Lescob, Nery Lopes 1 p, V. Talpă, Gergye, Mihălescu. Antrenori: Sergiu Stancu, Răz­van Tănăsescu.
• Au arbitrat: Paul Szabo-Alexi (Oradea) și Marius Șanta (Cluj-Napoca). Observator FRV: Dinu Olăhuț (Nadiș, Să­laj).

Rezultate etapa 11, ultima a turului: CSU Universitatea de Vest Timișoara – CS Dinamo București 2-3; CSM Corona Brașov – CSM Constanța 3-0; Știința Explorări Baia Mare – CSM Arcada Galați 1-3; CS Rapid București – SCMU Craiova 3-0; SCM Zalău – Universitatea Cluj-Napoca 3-0; Steaua București – Unirea Dej (12 ianuarie 2024, ora 17).

Etapa 12, prima a returului (sâmbătă, 13 ianuarie 2024): Steaua București – Universitatea Cluj-Napoca; SCM Zalău – Arcada Galați; Știința Explorări Baia Mare – Dinamo București; CSU Universitatea de Vest Timișoara – CSM Constanța; CSM Corona Brașov – SCMU Craiova; Rapid București – Unirea Dej.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.