Maramureșul, „acaparat” de muncitorii străini

2
2495

În timp ce unii români preferă să meargă la muncă în străinătate pentru a avea un trai mai bun, România este luată cu asalt de muncitorii străini.
Numai în Maramureș, în primele zece luni ale anului au fost solicitate adeverințe de angajare pentru aproape 2.500 de posturi. Guvernul a aprobat, pentru anul 2024, un contingent de 100.000 de lucrători străini nou – admiși pe piața forței de muncă din România. Numărul este similar cu cel de anul trecut.
De la an la an se observă un număr tot mai mare al cererilor de eliberare a avizelor de angajare pentru muncitorii ce nu aparțin statelor Uniunii Europene. Conform datelor transmise de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), în primele zece luni, la nivel național au fost eliberate 80.375 avize de angajare/detașare și mai erau în curs de soluționare alte 9.748 de solicitări pentru anul în curs. Prin comparație, în 2022 au fost emise 108.885 avize de angajare/detașare, iar în anul 2021, 49.954 astfel de documente. De asemenea, până la 30 septembrie 2023, numărul străinilor cu permis de ședere în scop de angajare, detașare sau activități dependente, aflați pe teritoriul României, era de 72.337.
În perioada 1 ianuarie -31 octombrie 2023, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș (AJOFM) a eliberat avize de angajare pentru 218 firme care au pus la dispoziție 2.488 posturi. Domeniile de activitate pentru care s-au declarat locuri de muncă vacante pentru cetățenii nonUE sunt: Horeca (ajutor bucatar/ospătar, cameriste), spălator vase, construcții, fabricare mobilier, reparatii auto (vopsitor, mecanic, tinichigiu, vulcanizator), servicii de întreținere (maseur), muncitori necalificați, ambalatori manuali, pizzer, brutar.
“Una din condițiile speciale pentru eliberarea adeverinței Institutului General de Imigrări în scopul obținerii avizului de muncă temporară pe teritoriul României este ca angajatorul să fi depus diligențele necesare pentru ocuparea locului de muncă vacant de către un cetățean ro­mân sau de către un cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European”, a precizat directorul executiv al AJOFM Maramureș, Oana Oșanu.

2 COMENTARII

  1. Conform Constitutiei, pe teritoriul Romaniei nu pot fi stramutate populatii straine.

    O sa haliti puscarie toti care v-ati pus semnatura pentru a aduce straini la munca in tara noastra. E doar o chestiune de timp.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.