Deficit de personal, dar și de… salarii la Direcția de Cultură

0
312

Cultura nu mai reprezintă de mult ce a însemnat în alte vremuri. Acum, domeniul pare să fie pus “la colț”, ținând cont de problemele existente cu lipsa personalului, dar și salariile mici. Direcția Județeană de Cultură Maramureș a rămas anul trecut cu 6 angajați din cei 8, iar volumul de muncă este semnificativ. Fiecărui salariat îi revin peste 100 de atribuții. Nici salariile nu sunt motivante, după cum au precizat oficialii instituției.
Anul 2023 a debutat cu 8 angajați la Direcția Județeană de Cultură Maramureș, dar pe parcurs a pierdut două persoane. În martie, directorul Ioan Marchiș s-a pensionat, iar la scurt timp a intrat în pensie și o altă persoană. Așa că la Compartimentul Monumente Istorice și Arheologie a rămas un singur angajat, cea de-a doua persoană ajungând în postul de conducere al instituției de cultură.
“Aceste 6 persoane trebuie să îndeplinească peste 100 de atribuții, fără să ținem cont și de atribuții ce nu intră în domeniul funcționarilor publici. Este vorba de partea de resurse umane, colegul care e șofer, e și fotograf”, a punctat directorul Direcției Județene de Cultură Maramureș, Aura Pintea.
Deși numărul angajaților s-a diminuat, volumul de muncă a rămas semnificativ. “Am primit tot felul de plângeri că ne mișcăm încet, că e greu de obținut un aviz. Procedura de avizare presupune o serie de pași. Suntem deschiși, dar trebuie să fim și înțeleși. E un volum de muncă foarte mare. Salariul de bază de 5.537 lei duce la salariul net de 3.342 lei pentru colegul cu o vechime mai mică. Toate celelalte persoane sunt la un nivel maxim, grad profesional superior și gradație de vechime, ajungând la un salariu net de 3.776 lei” – a mai precizat Aura Pintea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.