Tineretul Minaurului, victorie la “masa verde”

0
56

Echipa de tineret handbal fete a CS Minaur Baia Mare va câștiga meciul din cadrul rundei 10 a Seriei A, cu Măgura Cisnădie, programat pentru luni, 12 februarie, în Sala Polivalentă “Lascăr Pană”, la “masa verde”. Formația sibiană a invocat, printr-o adresă către FRH, faptul că autocarul cu care urma să se deplaseze s-a defectat. În consecință, meciul va fi omologat cu scorul de 10-0 în favoarea echipei antrenate de Simona Maior-Pașca, cu amendă pentru Măgura Cisnădie, dar și cu depunctare.
Tineretul Minaurului va acumula cu această decizie al patrulea succes al stagiunii și va totaliza 13 puncte, la două puncte în spatele formației de pe locul secund, ocupat de Corona Brașov, respectiv la trei puncte de recuperat față de SCM Rm. Vâlcea.
Fetele noastre vor juca următorul joc de campionat abia în 10 martie, în deplasare, cu liderul SCM Râmnicu Vâlcea.

Băieții, învinși la Bacău

Tineretul secției masculine de handbal nu stă la fel de bine în ierarhie ca și cel al secției feminine. În prima etapă din acest an, CS Minaur a pierdut la limită disputa din deplasare cu CSM Bacău, 37-36 (21-17), și ocupă penultima poziție în Seria A (6 puncte), cu trei puncte mai mult decât adversarul care ne-a aplicat întâiul eșec al anului.
Echipa secundă a CS Minaur are o nouă rundă în campionat sâmbătă, 17 februarie, pe teren propriu, cu SCM Politehnica Timișoara, grupare ce se plasează pe locul 3.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.