De ce la alții se poate, iar la noi, la Herculane, pe Vâlsanu și Nedeia, nu

0
66

CARAȘ-SEVERIN – Multe dintre zonele turistice de netăgăduit ale județului zac în paragină sau pe hârtie, în vreme ce alte părți ale țării înfloresc din nimic!

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, simte un gust amar uitându-se în ograda altora, de această dată la stațiunea Borșa, din Maramureș, cândva numită „Vestul sălbatic“, ajunsă azi un rai turistic, stațiune turistică de interes național: „Un proiect frumos cu toate beneficiile lui, care a avut nevoie de 10 ani pentru a fi implementat și unde toată cheltuiala a fost făcută de Statul Român. Diferența între gondola de la Borșa, telescaunul Vâlsanu, proiectul Nedeia ori soarta stațiunii Herculane e mare! La Borșa, atât autoritățile, cât și oamenii din zonă au pus umărul împreună. Pe când la noi în județ, deși investițiile au fost private, am fost unii împotriva celorlalți. Cu toate că frumusețea zonei schiabile de la noi sau potențialul stațiunii balneo-climaterice pot susține dezvoltări incomparabil mai mari, Borșa e cu ani înainte. Noi încă ne judecăm pentru ca vinovații să dea socoteală pentru blocajul instituit de ani întregi împotriva unei benefice și similare dezvoltări turistice de pe raza comunei Turnu-Ruieni.“

Șeful județului constată că bugetul anual al localității Borșa este de 20 de ori mai mare decât acum 10 ani, fiind constituit prin aportul miilor de turiști nou sosiți, dar și prin susținerea sutelor de localnici reîntorși să deschidă afaceri noi pe pământ natal după realizarea instalației pe cablu. Lucru care „arată ce putea să se întâmple și în Caraș-Severin. Doar că la noi, interferența politicului în acapararea clădirilor sau resurselor minerale de la Herculane ori dorința autorităților locale de la Ruieni de a demola telescaunul și a bloca activitatea turistică ce s-ar fi putut dezvolta aici ne-au ținut în loc 10 ani în zona Muntele-Mic și 20 la Herculane. Despre Nedeia nu mai vorbesc, pentru că aici, probabil, pentru generația noastră, e un proiect unde socotelile s-au încheiat… Să sperăm că sentința Curții de Apel Timișoara (posibil dată la următorul termen, din 28 februarie – n.r.) va fi o lecție pentru toți cei care, din incompetență sau răutate, au blocat dezvoltarea unui județ și au zădărnicit șansa unor cetățeni români localnici, plecați în pribegie prin străinătate, de a se putea întoarce în locurile lor natale, pentru a investi, munci și trăi pe lângă casele în care s-au născut.“, notează cu tristețe Romeo Dunca.

JCS-A.M.
Sursa: https://caon.ro/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.