Polițiștii din Groși au salvat viața unui tânăr

0
52

Un apel alarmant a fost recepționat marți noaptea, la ora 22.55, la care operatorii 112 ai IPJ Maramureș au mobilizat de îndată un echipaj de poliție din Groși.
Din informațiile furnizate polițiștilor, persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, s-ar fi deplasat cu autoturismul înspre pădurea din zona limitrofă a comunei Groși, respectiv pe DN 18B, cu intenția de a-și suprima viața.
Polițiștii din Groși s-au deplasat cu operativitate la locul indicat. Cu sprijinul cadrelor militare ale ISU și al aparținătorilor, cei doi polițiști, familiari cu zona de competență, au dirijat echipa operativă de căutare care, în timp de aproximativ 15-20 de minute au reușit găsirea bărbatului înainte ca acesta să apuce să își pună intențiile de aplicare.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD pentru a-i acorda primele îngrijiri medicale, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Județean.
Toți participanții la acțiune merită felicitări, însă, în mod deo­sebit s-au remarcat polițiștii din Groși, agent șef adj. Spătar Liviu și agent șef adj. Cristea Răzvan, care prin modul prompt de acțiune au reușit salvarea vieții unui tânăr.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.