Promisiuni pentru egalizarea salariilor în administrația locală

0
118

Sindicaliștii din administrația locală au suspendat momentan protestele anunțate pe fondul nemulțumirilor salariale.
Liderii de sindicat au participat recent la o întâlnire cu guvernanții și s-au primit promisiuni că undeva prin luna aprilie se vor lua măsuri pentru reglementarea salarizării la nivelul administrației locale, în special în primăriile de comune, dar și la muzee și în asistență socială. Sindicaliștii sunt deciși ca în cazul în care guvernanții nu își vor onora promisiunile să declanșeze o grevă chiar în preajma alegerilor locale.
La întâlnirea de lucru de la Guvernul României a fost prezent și maramureșeanul Nicolae Mureșan, secretar general al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA), liderul Sindicatului din Administrația Locală Maramureș. Discuțiile s-au axat pe tema salarizării, fiind aduse în prim-plan nemulțumirile angajaților din administrația locală și centrală, precum stadiile în care se află noua lege a salarizării.
„Au fost abordate problemele actuale din Legea 153/2017, cât și perspectivele eliminării inechităților și discriminărilor privind salarizarea. S-au configurat perspectivele rezolvării nemulțumirilor organizațiilor reprezentate, atât în ceea ce privește componenta locală, cât și cea centrala. Datorită faptului că revendicările FNSA sunt complexe și acoperă o amplă paletă de instituții din cadrul administrației centrale și locale, am primit promisiunea că o parte dintre acestea vor avea o soluționare într-un termen scurt, iar cele rămase își vor găsi rezolvarea după exercițiul financiar al primului trimestru al anului 2024, respectiv în jurul datei de 25 aprilie. Măsura imediată va fi reprezentată de egalizarea salariilor la nivel de ordonator de credite”, a transmis secretarul general al FNSA, Nicolae Mureșan.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.