Nevoia de lideri curajoși

0
52

Cred că alegerile sunt singurul prilej de a scoate din popor lideri capabili să-l conducă. Nu vă supărați, dar atent fiind la încercarea de a decanta însușiri politice la cei care se silesc să ajungă pe podium, nu prea reușesc să vă prezint profilul unor lideri în care să învestesc încredere și speranță. De unde rezultă certitudinea. Greu să ajungi la această performanță spre binele celor mulți. Cei care stau lângă scară, gata să urce spre lojile puterii, sunt convocați în fapt de seară, unde asudă variante multiple. În birourile în care se consumă multă energie, pentru a nu ajunge la concluzii așteptate, sunt scene din nopțile cu somn agitat, sau fără somn. Campania electorală este ocazia bună pentru a lansa în lumea politică oameni care pot face istorie. Cred că am pretenții prea mari.
Trăiesc un paradox în aceste vremuri agitate. Adică istoria se face fără mari contribuții ale unor lideri. Cu pretenția că dau direcția de bază societății pe care o cârmuiesc. Negândindu-se unde poate ajunge România cu partide fără doctrină, fără program, dar care clamează identitatea națională. Zadarnic vorbesc despre patriotism, numele poporului român îl rostesc de trei ori pe zi, că nu înțeleg nimic din istoria reală. Zău, este jalnic să strigi în gura mare vorbe fără conținut, pentru a câștiga voturi, putere. Și ce vei face cu puterea? Fără măcar un mic plan pentru țara aceasta. Urmăriți seară de seară cât de goale de conținut sunt mesajele celor care strigă că sunt patrioți! Acest nobil și necesar sentiment nu se lasă strigat ca în vreme de răscoală! El are nevoie de a fi împlinit prin fapta curată a unor lideri curajoși. Cu gânduri bune, remarci inteligente, pilde de umor sănătos, mesaje încurajatoare, de solidaritate reală. Cu viziune asupra viitorului țării.
Cât de obligați suntem față de Clubul Uniunii Europene, avem și noi dreptul de a nu ne pierde cu sufletul. Cei înșirați pe ața noii puteri mie nu-mi dau sentimentul că pot întoarce carul pe direcția care să pună țării alt semn al valorii. În concertul țărilor europene, sunt state care au făcut pași mai siguri în direcția siguranței pentru ziua de mâine. Nu sunt cârcotaș de profesie, dar îmi iau dreptul profesional de a privi realitatea până la încredere în ochi. Și constat că nu toate rânduielile din jur au vocația relaxării în țară. Liderii care înaintează pe câmpul de întrecere al acestei campanii încep să provoace derută. În timp ce scriu aceste rânduri, mari emoții provocate de sondaje. Coaliția, cu suficientă întârziere, l-a aruncat în luptă pe domnul doctor ortoped. Dar sondajele îl dau centru înaintaș pe Piedone. Speriată de diferența de procente dintre cei doi, se sugerează chiar retragerea doctorului din cursă.
Ar fi o și mai mare dezamăgire pentru Coaliție. Ce prognoză au pus în func­țiune liderii ei? Cum se pot contura lideri puternici și curajoși? Dacă cele două partide coalizate pierd Capitala, se prefigurează un viitor incert pentru ele. Atunci metafora maritală a unui lider liberal, cu mama și cu tata care îndeamnă la căsătorie, dar partenerii nu se înțeleg, poate duce la consecințe nedorite. Ieșirea din acest impas cere gândire suplă, curajoasă. Vorbeam de lideri salvatori, adică gospodari. Stăpâni pe domeniul râvnit în alegeri. Apoi mișcarea surprinzătoare pe scena politicii internaționale, autopropunerea lui Klaus Johannis în funcția de secretar general NATO face parte tot din îndoiala mea de a avea lideri adecvați.
Îmi cer iertare, dar intuiția mea nu-l vede în acest post. Deși o asemenea funcție este în avantajul imaginii României. Americanii nu au dat semnal că președintele României ar fi agreat la NATO, dar dacă candidatura intempestivă a lui Klaus Johannis va avea câștig de cauză? Pentru această funcție este nevoie de consensul obligatoriu al țărilor NATO. Greu de crezut că îl poate învinge pe liderul popularilor olandezi, Mark Rutte. Sau poate estoniana Kaja Kallas îi poate oferi o șansă. Preocuparea mea din acest text de a vedea cum se lustruiesc lideri curajoși pentru funcții înalte poate stârni interes. Dar experiența electorală de la Primăria Generală are, pentru mine, tocmai improvizația cu care se promovează lideri care să conducă țara.
Deocamdată, sunt prudent pentru marile mize. Și, oricum, viața merge înainte. Dar șchiopătând!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.