Fală, fală, dar la ce bun? Monumentalism degeaba à la Maramureș

Păstrăm proporțiile, da? Vorbind de „monumentalism” în Maramureș, nu ne referim la piramide, turnuri Eiffel, canale navigabile sau tuneluri pe sub Canalul Mânecii, da? Ne referim la „grandios, măreț, impunător”, conform DEX, dar la proporțiile noastre. Ba dacă ne permiteți, încercăm să ignorăm monumentalismul Naturii, de care avem nevoie, doar că nu-l știm folosi, cu mici excepții memorabile. Doar la monumentalismul născut din mâna omului, de multe ori disproporționat sau inutil. Iată de ce ne întoarcem la „mărețe realizări” și obiective făcute de noi, oarecum în concurență cu Natura, pentru a ne lăsa amprenta. Degeaba.

Monumentalism vechi, istoric

Nu o să reproșăm grofilor că și-au făcut ditamai căsoaie, doar nu făceau ei curățenie în ele, cât slujnicuțe din popor, de-ale noastre. Dar construcțiile au rămas după ei și stau. Și stau. Gura lumii șoptește că încep să fie recumpărate, la noi și în Ardeal, de „fundații” maghiare. Reîntregesc. Dar dacă treceți pe lângă căsoaiele (nu sunt castele, n-au ziduri de apărare, nici creneluri) de la Satulung, Pribilești, Tisa etc, veți vedea că sunt fără viață. Așa că, până și un striptease ar fi mai bun decât nimic. De observat și turnul, frumos de altfel, al Primăriei orașului Vișeu, fosta casă și cazinou al familiei de nobili Pop Șimon/ Șimonoaie. Nu a avut și nu are nicio folosință, decât de fală. Și tot din zona istorică, rămâne monumental, cu ghilimelele de rigoare, podul rupt în 1970 de ape, peste râul Vișeu, dintre Leordina și Ruscova. Oricât de haios e, continuă să fie funcțional. Și circulat. Tot monumental e și obeliscul Armatei Roșii, doar are steaua, din centrul Sighetului. Reciclat, s-a pus pe el o cruce, dar toată lumea știe ce e.

Monumentalism industrial

Cea mai urâtă categorie de „monumentalism degeaba” e dată de construcțiile mari industriale, rămase în paragină. Strălucește ca un far Turnul combinatului Phoenix, asta până colocatarii descoperă fier și în el. După care va deveni Lego, apoi se va dărâma… E un monument al neputinței noastre. Era inutilă fabrica, ce-i drept, nu făcea decât aur, argint, cupru, sulf, oxigen… nimicuri… O linie de conductori sau de cipuri sau contacte în clădirile în care acum stau minoritari și treaba putea merge strună, mai departe. La fel, inutil și păgubos stă barajul de pe râul Lăpuș, de la Cătălina, care la acest moment nu mai dă apă industrială Băii Mari, că n-are cui. Doar oprește circulația peștilor în aval și-n amonte, spre deliciul cormoranilor, care au înțeles instinctual ce ofertă bună li se face și s-au cuibărit acolo. Cu un drum, să reamintim turnul Romplumb, și el ridicat undeva la final de trai a combinatului, ca o ironie majoră. Din aceeași zonă monumentală degeaba stă barajul de la Seinel, alt monument de incompetență. Încă nu ne pronunțăm definitiv asupra barajului Runcu, ce se tot construiește din 1986. El trebuia să ofere apă tuturor satelor din aval până la Sighet ba și dincolo. Problema e că nici una dintre comune n-a așteptat minunea. Și-au făcut rețele de apă, captări, surse proprii cu apă de munte cu o calitate de necombătut: e gratis apa… Barajul va crește iar anul acesta, se pare, are finanțare, dar nu se va finaliza. Încă un an de monumentalism degeaba.

Monumentalismul de rit nou!

Dacă tot am călcat pe ouă până acum, ar fi firesc și corect să continuăm, până nu se scumpesc de Paști. Și acum se face monumentalism fără rost. Drept dovadă stă sediul nou de primărie de la Călinești, imens, fără rost. Nu c-ar avea vreun rost turnul Prefecturii Maramureș. Sau catedrala băimăreană, al cărei spațiu util nu e nici 10% din construcție. La fel, turiștii ne-au întrebat la ce bun turnul record al bisericii mănăstirii Peri din Săpânța, dacă nu se pot urca în el, de nu se pot face poze. Pe de altă parte, una dintre cele mai inutile construcții monumentale, de mii de metri pătrați, a fost salvată și va avea aparent folosință.

E Unitatea militară de Securitate din Șomcuta Mare, ce va deveni muzeu, al Chioarului, centru de zi etc. Numai să nu rămână muzeu, în celălalt sens, peiorativ. Cu un drum, amintim porțile maramureșene, pe care de altfel le iubim, dar care puse peste drumuri județene, la intrare în localități, sunt doar fală și nu mai au sensul inițial. Care? „Salba de porți monumentale e mărturia vie a unei realități istorice mai aparte: în perioada feudală, din rândul obștilor maramureșene s-a ridicat o clasă de cneji, care periodic își alegea voievodul; puterea și privilegiile nobililor au fost atent fragmentate și distribuite unui număr din ce în ce mai mare de familii. Secole de-a rândul, această castă (de proporții obștești) a rezistat încercărilor de lichidare a privilegiilor. Așa se explică uluitorul rezultat al unei statistici austriece din secolul al XVIII-lea, care situa Maramureșul „pe primul loc în întreg imperiul, în ceea ce privește procentul nobililor raportat la totalitatea populației comitatului.”

Au fost înregistrați, pe baza înscrisurilor autentice, circa 15.000 de nemeși, cei mai mulți descendenți ai vechilor familii cnezale românești locale. Aspectul e extrem de important, căci numai nemeșii aveau privilegiul să-și ridice porți înalte în fața gospodăriilor, în timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decât la vranițe (confecționate din pari montați paralel pe o ramă dreptunghiulară și cu o diagonală, pentru a-i fixa, și care se deschidea într-o parte)”, conform wikipedia. Ca să fim sinceri, și steagul cât o garsonieră din fața Primăriei Tăuții-Măghe­răuș e și el un fel de monumentalism degeaba…, dar el datează din vremea celui ce avea o obsesie pentru monumentalisme, gen deal cu țepe, parc oră­șenesc inutil și-n fața propriei case etc. Altă mostră de monumentalism fără mare relevanță e fresca de la Săcel, de la intrarea în Maramureș, câtă vreme nu există nicio dovadă a prezenței haiducului Pintea Grigore acolo. Și ar mai fi de spus. Unele poduri inutile, pe care trec zilnic câteva mașini, făcute cu bani grei. Blocuri ANL și sociale ținute la cheie, departe de ochii presei, în timp ce construiești altele, doar pentru că ai tu un prieten la ministerul de resort. La fel, parcuri neterminate de 3 mandate, finanțate cu bani guvernamentali și ai comuni­tă­ții, prin care nu trece nici pisica, de pustii ce sunt. Altă mostră de monumentalism degeaba o găsești la Târgu Lăpuș, unde atât spitalul, cât și liceul, apoi campusul sunt supradimensionate, mult peste nevoi. Nu că centrul de bătrâni de la Coroieni n-ar fi și el aproape de descriere.
De altfel, cu un ochi ușor format, nu poți să nu observi că micile faraonisme și mostre de monumetalism inutil au de-a face cu stăpânitorii vremelnici ai comunităților, ce au crezut în chemarea lor de ctitori de mărețe realizări. Unele, vezi pârtia de la Borșa, își confirmă utilitatea, devin motor al comunității. În Borșa se modifică viloaiele făcute inutil și se transformă în spații de cazare pentru turiști. Dar poate că lista ar trebui să se încheie cu un exemplu pozitiv. Și să lăsăm monumentalismul Naturii. Pentru că, deocamdată, satele maramureșene, ba cartiere de orașe, încă nu au alimentări cu apă și canalizare, au rețele străvechi de energie electrică, au buzi de lemn în curte. Care în curând se vor învecina cu pompele de încărcare a mașinilor electrice, cu stâlpii de iluminat cu panou fotovoltaic, cu câmpul de fotovoltaice. În timp ce râurile cară la vale, spre vecinii din aval, gunoaiele noastre și dejecțiile. Deloc măgulitor, câtuși de puțin monumental!!!